15 C
București
joi, 25 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleCum pregătim zmeurul sezonier și cel remontant pentru iarnă

Cum pregătim zmeurul sezonier și cel remontant pentru iarnă

Lucrările în plantațiile de zmeur nu se termină odată cu recoltarea. Pentru ca în anul următor să avem o roadă frumoasă e necesar să efectuăm la timp tăierile, să protejăm plantele de boli și dăunători și să le asigurăm o nutriție echilibrată.

Tăierile de toamnă au drept scop curățarea și pregătirea plantelor pentru hibernare și includ în principal activități de înlăturare a tulpinilor ce au rodit deja în anul respectiv.

Grupurile biologice de zmeur

În funcție de modul de fructificare, soiurile de zmeur cultivate în prezent se împart în două grupe mari: remontate și sezoniere.

Soiurile remontate se deosebesc de cele sezoniere prin faptul că pe tulpinile de un an, în lunile august – octombrie, se formează fructe.

Din acest grup fac parte soiurile: Polana, Polka, Autumn Bliss, Polesie, Heritage, Babie Leto, Amira, Enrosadira, Primberry sugana ș.a.


La soiurile sezoniere ciclul de viață al tulpinilor aeriene este bienal (2 ani), adică în primul an cresc, iar în anul al II-lea rodesc, apoi se usucă.

Cele mai populare soiuri de zmeur sezonier cultivate la noi sunt: Przehyba, Glen Ample, Sokolica, Latham, Nova, Laszka, Crepâș, Novosti Kuzimina.


Lucrările de toamnă la zmeur nu sunt identice pentru toate soiurile, astfel soiurile remontante necesită un tip de lucrări, iar cele sezoniere altele.

Cum tăiem toamna zmeurul remontant


Soiurile remontante de zmeur produc fructe pe vârful tulpinilor de un an, începând cu luna august până toamna târziu.

În grădinile de lângă casă, pentru obținerea unei recolte timpurii în anul doi, se taie vârfurile tulpinilor care au fructificat.

Fiind lăsate peste iarnă, acestea vor produce din nou în anul următor, vara devreme, pe partea inferioară a tulpinilor.

Calitatea fructelor pe tulpinile de doi ani va fi mai joasă, iar recoltarea mai dificilă datorită intercalării tulpinilor de doi ani cu cele de un an care sunt în creștere.

De asemenea, când păstrăm tulpinile în anul al doilea, cele care cresc sunt mai subțiri și mai înalte, deci recoltarea este mai dificilă și în toamnă.

În plantațiile comerciale cu soiuri remontante de zmeur se aplică tăierea sau cosirea la nivelul solului a tulpinilor care au fructificat.

În acest mod, în anul următor se formează tulpini mai puternice și mai sănătoase, de la care se obțin recolte înalte și calitative în perioada august-octombrie (în teren protejat perioada de fructificare se extinde până în decembrie).

Este important ca tulpinile să fie tăiate cât mai aproape de suprafața solului. Dacă se taie mai sus, în anul următor din mugurii de la suprafața solului vom avea multe creșteri laterale care îndesesc plantația și vor fi o gazdă pentru numeroase boli și dăunatori.

Cum tăiem toamna zmeurul sezonier

Soiurile de zmeur sezonier fructifică pe tulpinile de doi ani, după care își pierd utilitatea și urmează să fie înlăturate.

Primul pas în tăierea plantelor de zmeur toamna este înlăturarea de la nivelul solului a tulpinilor care au fructicat. Deoarece abundența tulpinilor de 1 și 2 ani, nu permite razelor solare să pătrundă până la tulpinile anuale din mijloc, astfel ei nu se maturizează uniform, scăzându-le din rezistența la ger.

Următorul pas este tăierea de la nivelul solului a tulpinilor bolnave, rupte sau prea subțiri. Astfel, se selectează cele mai bune tulpini, neafectate de boli, suficient de groase (min. 0,8 cm) și dispuse alternant, la un interval de 15-20 cm.

Dacă drajonii au acaparat și intervalul dintre rânduri se va trece la eliminarea în totalitate a acestora, restabilind intervalul necesar pentru o bună însorire și ventilație, dar și pentru a înlesni accesul la efectuarea lucrărilor de întreținere.

Atât soiurile remontante, cât și cele sezoniere o dată la 4-5 ani se întineresc, prin eliminarea rizomului bâtrân.

Alte lucrări de toamnă obligatorii în plantațiile de zmeur și mur sunt descrise aici.

Sursa foto: growingproduce.com

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

De ce fructele de zmeur se usucă, putrezesc – cauze și prevenire

Zmeurul nu este o cultură pretențioasă la întreținere (cu...
‹ adv ›

Plantarea zmeurului cu spalier – sfaturi practice

Zmeurul este o cultură mai puțin pretențioasă, fiind cu succes cultivat în majoritatea zonelor. Totuși, atunci când vorbim de...

Cultivarea ecologică a arbuștilor fructiferi – 7 sfaturi

Dacă vă gândiți să înființați o plantație ecologică de arbuști fructiferi, trebuie să știți că acest proces nu este...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole