5.8 C
București
spot_img

-

HomepageAdvertorialeGaranti BBVA România lansează o nouă facilitate de finanţare pentru a sprijini...

Garanti BBVA România lansează o nouă facilitate de finanţare pentru a sprijini fermierii români

Garanti BBVA, parte a Grupului Garanti BBVA România, a semnat un acord cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), cu scopul de a sprijini fermierii din România.

Prin acest parteneriat, clienţii au acces la o facilitate de credit de până la 90% din subvenţia APIA SAPS, inclusiv plata redistributivă, plata pentru înverzire şi măsurile compensatorii.

„Pentru a-şi atinge obiectivele propuse şi pentru a avea un impact pozitiv asupra economiei, fermierii trebuie să găsească rapid soluţii pentru asigurarea unui flux financiar constant, care este vital atunci când veniturile depind de specificul sezonier al sectorului agricol”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, pentru susţinerea cheltuielilor curente ale clienţilor, Garanti BBVA lansează şi un nou produs de creditare pentru prefinanţarea în proporţie de până la 160% din valoarea subvenţiilor, care urmează să fie plătite de APIA beneficiarilor schemelor de plăţi directe.

Mai exact, prin noul produs de credit, fermierii români pot primi în avans până la 160% din subvenţiile APIA SAPS şi anume: 80% din valoarea subvenţiei pentru primul an de finanţare şi 80% din valoarea subvenţiei pentru anul următor.

„Agricultura este unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei româneşti şi unul dintre domeniile pe care dorim să ne concentrăm cât mai mult în perioada următoare. Prin noua facilitate de credit pentru agricultură, Garanti BBVA îşi propune să sprijine fermierii români, prin reducerea poverii lor financiare, ca parte a strategiei noastre de creştere a finanţării sectorului agricol. Credem cu tărie că produsul nostru financiar va fi de mare interes pentru fermierii români, care vor găsi întotdeauna în Garanti BBVA un partener pe termen lung pentru planurile şi obiectivele lor”, a declarat Bilge Demirer, Director General Adjunct, Garanti BBVA România.

Pentru noul sprijin financiar oferit de Garanti BBVA, pot aplica o gamă largă de clienţi – beneficiari ai schemelor de plăţi directe (Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), Plata redistributivă, Plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu) şi beneficiarii măsurilor de mediu şi climă (Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultura ecologică şi Măsura 13 – Plăţi pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice).

Pentru accesarea creditului, în prima fază clienţii trebuie să deschidă un cont curent la Garanti BBVA, necesar pentru depunerea Cererii de plată unică la APIA pentru Campania 2022, care are ca termen limită data de 16 mai.

După confirmarea subvenţiei de către APIA, banca va analiza eligibilitatea clientului din perspectiva creditării.

Garanti BBVA este o bancă universală, cu o strategie orientată către client şi un accent puternic pe digitalizare şi sustenabilitate.

Prezentă în România din 1998, Garanti BBVA se concentrează pe creşterea şi calitatea portofoliului, iar astăzi este una dintre cele mai sănătoase instituţii financiare de pe piaţa locală.

Banca se bucură de un portofoliu solid de clienţi, extinzându-şi canalele digitale şi gama de produse şi servicii bancare de calitate pentru toate segmentele de business: Retail, IMM şi Corporate.

Garanti BBVA face parte din Grupul Garanti BBVA România, împreună cu Garanti BBVA Leasing şi Garanti BBVA Credite de Consum, care completează oferta băncii cu produse specifice de leasing, servicii de management al flotei, precum şi credite de consum.

În 2021, Garanti BBVA România a fost declarată Superbrand, pentru a treia oară în ultimii cinci ani, fiind selectată dintr-o listă de peste 1.800 de mărci analizate de Superbrands România.

Garanti BBVA România este deţinută de Garanti BBVA Turcia (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. Acţionarul majoritar al Garanti BBVA Turcia este grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA).

Elena Balamatiuc
Elena Balamatiuc
Staff Editor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandate

Boala hemoragică a iepurilor – maladie contagioasă

Boala hemoragică a iepurilor este o boală infectocontagioasă, specifică...

Caprele Saanen – cea mai productivă rasă de capre din lume

Patria caprelor de rasă Saanen este considerată o localitate cu aceiași denumire din Alpii Bernezi, Elveția. Deși elvețienii au...

Dihorul – cum protejăm păsările de gospodărie. Remedii utile

Deși au un aspect foarte drăgălaș, dihorii sunt animale prădătoare, destul de puternice, înzestrate cu gheare și dinți ascuțiți...

Creșterea nutriilor: Sfaturi utile pentru antreprenori

În cazul în care ai hotărât să inițiezi o afacere legată de creșterea nutriilor și ai și un business-plan...
‹ adv ›

Comentarii recente

Top Recomandate