Fonduri europene în valoare de peste un miliard de euro au fost virate României de Comisia Europeană (CE) pentru plăţile în avans efectuate către fermieri, aferente Campaniei 2021, a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Potrivit sursei citate, sumele reprezintă sprijinul acordat fermierilor de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile europene, şi se rambursează ulterior de la Comisia Europeană.
MADR menţionează că plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb valutar stabilit de către Banca Centrală Europeană (BCE), de 4,9475 lei pentru un euro, şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 30 septembrie 2021.
‹ adv ›
Totodată, conform reglementărilor stabilite prin Regulamentele Comisiei Europene, plăţile din cadrul schemelor de sprijin se efectuează în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor.
Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei...