2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePeste 10.000 de vizitatori au participat la Indagra 2021

Peste 10.000 de vizitatori au participat la Indagra 2021

Peste 10.000 de vizitatori specialişti şi public larg au participat la Indagra 2021, între 27 şi 31 octombrie, eveniment organizat de Romexpo împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES.

„Indagra s-a desfăşurat în condiţii de maximă siguranţă sanitară, intrarea a fost liberă, dar accesul s-a făcut pe baza Certificatului Verde. Târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, peste 130 de companii din 12 ţări şi-au prezentat tehnologiile şi proiectele care uşurează munca fermierilor şi îi ajută să îşi crească performanţa în sectorul de activitate.

Respectând noile reguli în ceea ce priveşte organizarea evenimentelor, Indagra a ocupat 30% din suprafaţa expoziţională dedicată manifestării, evenimentul desfăşurându-se pe 12.600 metri pătraţi.

„După un an de pauză, am reuşit să ne reîntâlnim cu expozanţii, partenerii şi pasionaţii de agricultură, în condiţii de maximă siguranţă sanitară. Le mulţumim firmelor care ne-au fost alături la Indagra 2021 şi sperăm că prezenţa la eveniment le impulsionează vânzările şi dezvoltarea afacerii. De asemenea, le suntem recunoscători tuturor participanţilor pentru că au respectat regulile sanitare şi condiţiile de participare. Suntem încrezători că la ediţia din 2022 ne vom revedea într-un cadru mai relaxat, aproape de normalitate”, a declarat Mihai Costriş, director executiv Romexpo.

‹ adv ›

Organizatorii susţin că manifestarea a înregistrat un grad de internaţionalizare de 25%. Astfel, la Indagra 2021 au participat firme cunoscute din Belgia, Bulgaria, Federaţia Rusă, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, România, Serbia, Turcia, Ungaria. În plus, evenimentul a beneficiat şi de participarea oficială internaţională a Rusiei.

Târgul a fost împărţit în patru saloane tematice: salonul de agricultură, salonul de zootehnie, salonul dedicat industriei alimentare şi salonul utilajelor agricole.

„Vedeta târgului a fost o combină dotată cu tehnologie de ultimă generaţie care valorează peste jumătate de milion de euro. Aceasta se poate controla cu un soft special dintr-o tabletă, are un consum redus şi îşi poate adapta funcţionabilitatea după suprafaţa pe care o are de recoltat”, se menţionează în comunicat.

Potrivit organizatorilor, de la eveniment nu au lipsit soluţiile digitale pentru optimizarea afacerilor agricole, serviciile smart pentru irigaţii, îngrăşămintele 100% naturale sau produsele tradiţionale.

În plus, la Indagra vizitatorii au putut să vadă tractorul produs integral în România, care asigură o vizibilitate foarte mare deoarece este realizat pe 4 piloni, are nivelul 5 de poluare, adică echivalentul euro 6 la maşinile obişnuite, iar tehnologia cu care este dotat garantează un consum redus.

„Ca la fiecare ediţie, Indagra a reprezentat locul perfect pentru expunerea noutăţile din agronomie, zootehnie, pomicultură, floricultură sau viticultură şi a promovat produsele şi serviciile româneşti pe piaţa internă şi externă”, se mai precizează în comunicat.

Târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei s-a aflat la cea de-a XXV-a ediţie.

Romexpo SA, societate comercială cu capital privat, are ca acţionar majoritar Camera de Comerţ şi Industrie a României, unul dintre cele mai importante foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri români. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Peste 42.000 de vizitatori au celebrat tradiția prin inovație la INDAGRA & INDAGRA FOOD 2024

Cu un sentiment de mare mulțumire, anunțăm că ediția...
‹ adv ›

Deschiderea INDAGRA & INDAGRA FOOD 2024 la ROMEXPO

Astăzi, 30 octombrie, începe INDAGRA & INDAGRA FOOD 2024, cel mai mare eveniment dedicat agriculturii și industriei alimentare din...

INDAGRA & INDAGRA FOOD 2024: Ce aduce nou ediția din 30 octombrie – 3 noiembrie

Între 30 octombrie și 3 noiembrie 2024, Centrul Expozițional ROMEXPO va găzdui edițiile anuale ale INDAGRA și INDAGRA FOOD, două dintre cele mai...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole