23.2 C
București
joi, 3 septembrie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleRecolta de cartofi începe în forță în Harghita. Cât scot fermierii de...

Recolta de cartofi începe în forță în Harghita. Cât scot fermierii de pe un hectar

Recoltarea cartofilor a început în județul Harghita, în special în depresiunile Ciuc și Gheorgheni, iar primele estimări indică producții satisfăcătoare, de până la 35 de tone la hectar.

Directorul Direcției pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat că lucrările au început cu precădere la producătorii care au contracte pentru livrarea cartofilor către fabricile de industrializare pentru chipsuri.

Potrivit primelor evaluări, producțiile se situează între 20 și 35 de tone la hectar, însă o estimare clară a producției medii nu poate fi făcută deocamdată. Rezultatele diferă în funcție de cantitatea de precipitații înregistrată și de caracteristicile solului.

‹ adv ›

Principala problemă pentru fermieri rămâne prețul cartofilor, care se situează în prezent la poarta fermei la aproximativ 1–1,5 lei pe kilogram, în funcție de cantitate și soi.

Fermierii se confruntă și cu un deficit de umiditate în sol. Chiar dacă nu este vorba despre secetă pedologică, în unele zone aprovizionarea solului cu apă este insuficientă, ceea ce îngreunează desfășurarea lucrărilor agricole.

În ceea ce privește forța de muncă, fermele comerciale din județ s-au orientat aproape în totalitate către recoltarea mecanizată. Recoltarea manuală se mai practică în gospodăriile mici, unde membrii familiilor lucrează suprafețe de până la aproximativ un hectar.

‹ adv ›

Producătorii speră ca recoltarea să fie încheiată înainte de apariția înghețurilor puternice, pentru ca tuberculii să poată fi transportați și depozitați în condiții corespunzătoare și feriți de temperaturile scăzute.

În acest an, în județul Harghita sunt cultivate aproximativ 4.900 de hectare cu cartofi, dintre care aproape 3.000 de hectare sunt destinate producției comerciale pentru piață.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Seceta schimbă agricultura Europei Centrale și de Est. Fermierii renunță la porumb, iar producția scade

Ceea ce odinioară era considerată o secetă ocazională a...
‹ adv ›

ANAF stabilește TVA suplimentară de 87 de milioane de lei în urma unor tranzacții cu utilaje agricole

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit obligații suplimentare de plată a TVA în valoare de aproximativ 87...

Amoniacul din ferme, transformat în îngrășământ: invenția belgiană care recuperează azotul

Inginerii belgieni au dezvoltat sistemul Circlair, o tehnologie care captează amoniacul din aerul fermelor zootehnice și îl transformă în nitrat de...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole