În podgoriile Cricova din Republica Moldova, Nufarm a prezentat rezultatele obținute în două loturi demonstrative de viță-de-vie, unde pe parcursul sezonului au fost aplicate scheme de protecție pentru sistemul ecologic și pentru cel convențional.
Loturile au fost înființate împreună cu SA „Cricova”, partener Nufarm de mai mulți ani, pentru a urmări comportamentul tehnologiilor în condiții de producție.
La momentul evaluării, unul dintre rezultatele care s-au remarcat a fost starea fitosanitară a viței-de-vie din lotul ecologic. Aparatul foliar se prezenta sănătos, iar strugurii erau curați, inclusiv în cazul unor soiuri cunoscute pentru sensibilitatea mai ridicată la bolile criptogamice.
Rezultatele din plantație au fost analizate împreună cu echipa tehnică Nufarm România & Moldova și specialiști din sectorul vitivinicol, fiind prezentate atât tehnologiile aplicate la Cricova, cât și soluțiile din portofoliul companiei pentru protecția viței-de-vie.
Șase tratamente în lotul ecologic
Sergiu Sîrbu, director adjunct SA „Cricova”, a explicat că unele dintre soiurile incluse în lot sunt sensibile la bolile criptogamice, iar protecția acestora este urmărită în cadrul procesului de trecere către o viticultură ecologică.
„De la inițierea procesului de trecere la o viticultură sustenabilă, durabilă și organică, noi lucrăm cu preparatele firmei Nufarm. Aici avem plantații care sunt destul de sensibile la bolile criptogamice și, de pildă, un preparat precum CUPROXAT SC, un produs de contact, ne permite să ținem sub control presiunea patogenilor pe parcursul întregului an.”
În schema aplicată în sistem ecologic au fost efectuate șase tratamente pe parcursul sezonului. Potrivit reprezentantului Cricova, rezultatele obținute au fost favorabile și din perspectiva costurilor.
„Am avut șase tratări, deci practic astăzi suntem la sinecost chiar și mai puțin decât în sistemul convențional. Avem niște rezultate foarte bune. Este un preparat care aduce stabilitate și o calitate fitosanitară bună”, a precizat Sergiu Sîrbu.
Soluțiile Nufarm pentru protecția viței-de-vie
Pe lângă rezultatele obținute în cele două loturi, discuțiile tehnice au vizat și portofoliul Nufarm destinat principalelor boli și dăunători ai viței-de-vie.
Gabriel Nicolau, director tehnic Nufarm România & Moldova, a explicat că portofoliul companiei este dezvoltat pentru a acoperi diferite momente ale perioadei de vegetație.
Printre soluțiile pe bază de cupru se numără CHAMP 77WG, formulat cu hidroxid de cupru, și CUPROXAT FLOWABLE, pe bază de sulfat de cupru tribazic.
Pentru combaterea manei, portofoliul include ACTLET C, care combină metalaxil-M și hidroxid de cupru, precum și MEDEIRO F, pe bază de folpet și fosetil de aluminiu.
Pentru controlul putregaiului cenușiu, Nufarm propune ERUNE, pe bază de pirimetanil, în timp ce KSAR VITIS, pe bază de kresoxim-metil și penconazol, este destinat combaterii făinării și putregaiului negru. Pentru combaterea făinării, portofoliul include și KANTAREL, pe bază de penconazol.
Componenta destinată combaterii dăunătorilor este completată de CORDOBA și SIMPELL, acesta din urmă pe bază de spinosad.
„Am dezvoltat soluții complete cu care putem combate agenții patogeni de la începutul și până la sfârșitul perioadei de vegetație, coroborat cu combaterea dăunătorilor prin produsul CORDOBA, cât și produsul SIMPELL, pe bază de spinosad. Oferim soluții integrate pentru a putea duce vinul și strugurii de masă în fiecare colț al lumii prin portofoliul Nufarm”, a punctat Gabriel Nicolau.
Nufarm: retragerea substanțelor active cere dezvoltarea unor alternative
O altă temă abordată a fost reducerea numărului de substanțe active disponibile și necesitatea dezvoltării unor noi soluții pentru protecția culturilor.
Bogdan Văsii, director național vânzări Nufarm România & Moldova, a explicat că această schimbare influențează direct dezvoltarea portofoliului companiei.
„Nufarm încearcă să aducă și să se poziționeze în tot acest context în care vedem un număr mare de substanțe active ieșind de pe piață. Încercăm să aducem soluții noi, încercăm să aducem soluții corect formulate. Fabricile noastre din Europa, cele trei locații, ne confirmă acest lucru.”
Potrivit acestuia, 86 de molecule au fost retrase de pe piață în ultima perioadă, ceea ce înseamnă că numărul produselor disponibile pentru fermieri se reduce.
„Vedem, în ultima perioadă, un număr de 86 de molecule care au fost retrase de pe piață. Ceea ce înseamnă un număr mai mare de produse. Astfel, suntem cumva obligați să venim în sprijinul agricultorilor, în sprijinul utilizatorilor finali, cu soluții noi”, a menționat Bogdan Văsii.
Descoperă catalogul Nufarm Vița de vie pentru România pentru acest link.













