România are nevoie de o legislație puternică împotriva celor care captează ilegal resursele de apă, afectează ecosistemele și pot pune în pericol aprovizionarea cu apă a comunităților, însă fermierii care respectă legea trebuie protejați, a declarat ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu.
Declarația a fost făcută în cadrul unei întâlniri de lucru organizate miercuri la sediul Ministerului Mediului, la care au participat viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Barna Tanczos, reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, precum și specialiști din cele două ministere.
Discuțiile au vizat observațiile formulate de reprezentanții sectorului agricol asupra proiectului de lege privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal, aflat în transparență decizională.
Proiectul transpune Directiva (UE) 2024/1203 și urmărește înăsprirea sancțiunilor pentru infracțiunile grave de mediu, dar și introducerea unor garanții pentru operatorii care acționează legal.
Unul dintre principalele subiecte abordate a fost infracțiunea privind captarea ilegală a apelor de suprafață sau subterane, atunci când aceasta poate provoca daune semnificative unui corp de apă.
Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii au precizat că proiectul nu vizează utilizarea legală a apei în agricultură și nici existența sau folosirea autorizată a fântânilor. Fermierii care dețin documentele necesare și respectă condițiile impuse de autorități nu fac obiectul noilor sancțiuni.
Potrivit autorităților, noile prevederi urmăresc combaterea unor situații grave, precum captările neautorizate care pot duce la secarea unor râuri sau lacuri, pot afecta alimentarea cu apă a localităților ori pot produce prejudicii importante mediului.
„Vrem să oprim infracțiunile grave, nu să sancționăm fermierii de bună credință. România are nevoie de o lege puternică împotriva celor care captează ilegal apa, distrug ecosisteme și pot lăsa comunități întregi fără această resursă vitală. În același timp, un fermier care lucrează cu bună-credință, are actele în regulă și respectă limitele stabilite trebuie să știe clar că legea protejează conduita corectă”, a declarat Diana Buzoianu.
În urma consultărilor, părțile au convenit asupra necesității introducerii unor clarificări în proiectul de lege privind activitățile desfășurate în baza unei autorizații, a unui aviz sau a unui acord de mediu valabil, atunci când operatorul respectă condițiile stabilite.
De asemenea, au fost analizate criterii suplimentare privind evaluarea daunelor semnificative și situațiile în care poluările pot apărea ca urmare a unor cazuri de forță majoră.
Ministerul Mediului va solicita și o clarificare tehnică din partea Comisiei Europene privind formularea referitoare la faptele „susceptibile să producă daune semnificative”, pentru ca legislația națională să fie cât mai clară și predictibilă.
La rândul său, ministrul interimar al Agriculturii, Barna Tanczos, a subliniat că protecția mediului și agricultura trebuie să fie abordate împreună, având ca element comun resursa de apă.
„Agricultura și protecția mediului nu sunt obiective opuse. Ambele depind de aceeași resursă esențială: apa. O reglementare bună trebuie să fie fermă cu ilegalitatea și, în același timp, predictibilă pentru producătorii care lucrează corect și legal”, a transmis Barna Tanczos.
Cele două ministere vor continua analiza propunerilor venite din partea organizațiilor fermierilor și au stabilit organizarea unei noi reuniuni de lucru peste aproximativ două săptămâni, pentru definitivarea modificărilor care pot fi incluse în proiectul de act normativ.













