-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANM: Vreme instabilă, cu averse, descărcări electrice şi vijelii, joi şi vineri

ANM: Vreme instabilă, cu averse, descărcări electrice şi vijelii, joi şi vineri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenţionări Cod galben de vreme instabilă, ce vizează mai multe zone din Oltenia şi Muntenia, pe durata zilelor de joi şi vineri.

Astfel, joi, între orele 10:00 – 23:00, va fi în vigoare primul Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ, în Oltenia şi în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi a zonei montane. În aceste areale se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50 – 70 km/h) şi căderi de grindină de mici şi medii dimensiuni.

De asemenea, în intervale scurte de timp (între o oră şi trei ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15 – 25 litri/mp şi, izolat, de peste 30 – 40 litri/mp.

‹ adv ›

Tot pe parcursul acestei zile vor fi manifestări de instabilitate atmosferică pe arii restrânse şi în restul ţării.

Potrivit sursei citate, vineri, 5 iunie, în intervalul orar 12:00 – 23:00, va fi valabil cel de-al doilea Cod galben de vreme rea în nordul Carpaţilor Orientali şi în zona Munţilor Apuseni, unde vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50 – 70 km/h) şi căderi de grindină de mici şi medii dimensiuni. Pe alocuri, cantităţile de apă vor ajunge la 15 – 25 litri/mp, chiar peste 30 – 40 litri/mp.

Meteorologii precizează că instabilitatea atmosferică va fi prezentă pe arii restrânse şi în restul zonei montane, precum şi în sud-estul ţării.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

ANM: Vreme schimbătoare în România până la 1 noiembrie. Ploile vor reveni în majoritatea regiunilor

Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această...
‹ adv ›

Culturile de toamnă se dezvoltă normal în majoritatea regiunilor, dar seceta afectează mai multe zone agricole

Ritmurile vegetative la culturile de toamnă vor evolua în general normal în cea mai mare parte a teritoriului agricol...

Cod galben de vânt în mai multe județe din România. Rafalele vor ajunge la 70 km/h

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de vânt, valabilă miercuri în sudul Moldovei, estul Munteniei...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole