România asigură aproximativ 3,2% din producţia agricolă a Uniunii Europene, procent care poate fi îmbunătăţit semnificativ dacă fragmentarea producătorilor agricoli nu ar reprezenta o frână pentru dezvoltarea sectorului, susţine preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.
Acesta a declarat, în cadrul unei întâlniri oficiale cu o delegaţie argentiniană condusă de ambasadorul Republicii Argentina în România, Carlos Alejandro Poffo, că Argentina a găsit soluţii eficiente la astfel de provocări prin tehnologii de precizie, ferme de mari dimensiuni şi sisteme performante de gestionare agricolă.
„România asigură aproximativ 3,2% din producţia agricolă a Uniunii Europene, un procent care poate fi îmbunătăţit semnificativ dacă fragmentarea producătorilor agricoli nu ar reprezenta o frână reală.
Argentina a găsit soluţii eficiente la astfel de provocări – exploataţiile cele mai mici fiind de aproximativ 150 de hectare (în timp ce la noi sunt între 1-5 hectare), alte 40 de milioane de hectare gestionate de doar 300 de fermieri argentinieni, tehnologii de precizie şi eficiente inclusiv pentru gestionarea stocurilor, sisteme de lucrare a solului fără arătură convenţională.
Tocmai de aceea considerăm că schimbul de experienţă cu comunitatea agricolă argentiniană are o valoare practică imediată pentru fermierii români. INDAGRA este, fără îndoială, cea mai importantă platformă regională pentru sectorul agricol din sud-estul Europei. Aici se întâlnesc producătorii, furnizorii de echipamente şi inovatorii din întreaga regiune, motiv pentru care consider că partenerii argentinieni ar găsi în acest eveniment cel mai eficient punct de acces către pieţele din zona noastră”, a precizat Daraban.
La rândul său, ambasadorul Argentinei în România a evidenţiat rolul strategic al Portului Constanţa pentru logistica cerealieră şi şi-a exprimat disponibilitatea de a pune la dispoziţia fermierilor români expertiza Argentinei în agricultura de mare scală, mecanizare şi tehnici de lucrare conservativă a solului.
„Portul Constanţa reprezintă un activ strategic pe care îl privim cu interes real – conexiunea sa cu Dunărea şi infrastructura specializată pentru produse agricole îl fac un partener natural pentru operatorii argentinieni din logistica cerealieră. Argentina are experienţă şi soluţii dovedite în agricultura de mare scală, în tehnicile de lucrare conservativă a solului şi în mecanizare avansată – experienţă pe care suntem pregătiţi să o punem la dispoziţia fermierilor români”, a afirmat Carlos Alejandro Poffo.
Din delegaţia argentiniană au făcut parte reprezentanţi ai Institutului Naţional pentru Tehnologie în Agricultură, ai Asociaţiei Producătorilor în sistem NO-Till şi ai Camerei Argentiniene a Producătorilor de Maşini Agricole, se menţionează în comunicatul transmis de CCIB.













