Irakul, considerat unul dintre primele centre ale agriculturii din istoria omenirii, traversează astăzi o profundă criză alimentară. Anume în văile fluviilor Tigru și Eufrat, în urmă cu aproximativ 10 mii de ani, a început cultivarea grâului, fapt care a stat la baza dezvoltării civilizației în regiune. Însă acum țara care odinioară a „dăruit” lumii grâul depinde ea însăși de importurile de făină.
În prezent, Irakul este unul dintre cei mai mari importatori de făină de grâu din lume. Statul cheltuiește miliarde de dolari pentru susținerea producției interne și achiziționarea cerealelor la prețuri ridicate, însă nici acest lucru nu este suficient pentru a asigura necesarul populației. Aproximativ o sută de mori din Turcia lucrează, practic, pentru piața irakiană.
Situația este agravată de dependența naturală și geopolitică a țării de resursele de apă. O parte din grâu este cultivată în nord, pe terenuri dependente de precipitații, iar o altă parte — în sisteme de irigație alimentate de fluviile Tigru și Eufrat. Totuși, până la 90% din apa acestor râuri provine din afara Irakului, ceea ce face țara vulnerabilă la deciziile statelor vecine.
În ultimii ani, resursele de apă ale Irakului s-au redus considerabil: nivelul apei din râuri scade, iar secetele devin tot mai frecvente.
În 2025, autoritățile au fost nevoite chiar să limiteze sau să interzică cultivarea anumitor culturi agricole din cauza deficitului de apă. Acest lucru afectează direct recoltele de grâu, care devin instabile de la un an la altul.
În pofida recoltei record din 2024, care a creat temporar iluzia autosuficienței, deja în anul următor producția a scăzut din nou. Din cauza schimbărilor climatice și a secetei, Irakul este nevoit să majoreze importurile pentru a acoperi necesitățile interne. Lipsa stabilității a devenit principala problemă a sectorului agricol al țării.
Presiuni suplimentare sunt generate de sistemul de subvenții de stat și de sprijin alimentar pentru populație, existent încă din perioada sancțiunilor din anii ’90.
Acesta necesită anual milioane de tone de cereale și este finanțat în principal din veniturile obținute din petrol. Totuși, dependența de petrol face sistemul vulnerabil la fluctuațiile prețurilor mondiale și pune sub semnul întrebării sustenabilitatea sa pe termen lung.
