Rezerva de apă în cultura de porumb neirigat, pe profilul de sol 0-100 cm, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi izolat optime, în aproape toată ţara, arată prognoza agrometeorologică valabilă pentru intervalul 21 – 27 iulie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată) se vor înregistra, local, în sudul, sud-vestul, centrul şi estul Olteniei, nordul, nord-vestul şi nord-estul Banatului, sudul şi sud-vestul Munteniei, sudul şi izolat vestul Crişanei, sudul, estul şi nord-estul Moldovei, estul Transilvaniei, nord-vestul Maramureşului.
Ca urmare a temperaturilor maxime ridicate din aer situate peste limitele biologice critice de rezistenţă a plantelor (30 – 32 grade Celsius), asociate cu deficitele de apă în sol din sudul-vestul şi vestul ţării, se va produce fenomenul de ofilire temporară şi răsucire a aparatului foliar în orele de amiază, îngălbenirea şi/sau uscarea prematură a frunzelor bazale, precum şi forţări stadiale.
De asemenea, pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă în sol, procesele de creştere şi dezvoltare la toate speciile se vor desfăşura pe ansamblu normal, acestea fiind chiar intensificate.
Potrivit specialiştilor ANM, la grâul de toamnă înfiinţat în perioada optimă va fi posibilă finalizarea lucrărilor de recoltare şi în regiunile agricole din jumătatea de nord a ţării. De asemenea, în culturile întârziate fenologic se va putea definitiva maturitatea ceară (100%), plantele aflându-se predominant la maturitate deplină (10-100%) şi recoltare.
La cultura de porumb se vor înregistra formarea paniculului (40-100%), înflorirea şi mătăsirea (20-100%), precum şi local, începutul maturităţii în lapte (10-30%), îndeosebi la hibrizii extratimpurii şi timpurii.
Sfecla de zahăr se va afla predominant la dezvoltarea aparatului foliar, alungirea/îngroşarea axei hipocotile (30-100%), iar cartoful pentru consum, la creşterea lăstarilor laterali, formarea şi dezvoltarea tuberculilor (40-100%).
Pomii fructiferi îşi vor continua înfrunzirea, creşterea/coacerea rodului, dezvoltarea mugurelui terminal, acumularea zaharurilor în fructe la soiurile de consum şi recoltarea la cais, piersic, prun, măr, păr.
În cea mai mare parte a podgoriilor, la viţa-de-vie se vor semnala creşterea frunzelor/lăstarilor, iar la speciile extra timpurii şi timpurii de masă, creşterea boabelor.
Pe ansamblu, lucrările agricole de sezon (fertilizări, erbicidări, praşile manuale/mecanice, tratamente fitosanitare, recoltare, etc.) se vor desfăşura normal.
Potrivit sursei citate, în perioada 21 – 27 iulie, va predomina un regim termic al aerului pe ansamblu normal la nivelul întregii ţări.
Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între 15- 26 grade Celsius, valori apropiate de mediile climatologice în majoritatea regiunilor agricole. Temperatura maximă a aerului se va încadra între 19 – 32 grade Celsius, pe aproape întreg teritoriul, iar cea minimă se va situa între 10 – 19 grade Celsius, în cea mai mare parte a zonelor de cultură, valori mai scăzute fiind posibile în depresiuni.
Din punct de vedere pluviometric, se prognozează ploi locale sub formă de aversă, dar şi torenţiale, fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie.
Totodată, cantităţile de apă pot fi mai însemnate, iar izolat, vor fi condiţii de producere a grindinei.
Sursa foto: unsplash.com