-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAFIR deschide sesiunea DR-19: 11,76 milioane euro pentru investiții la nivel de...

AFIR deschide sesiunea DR-19: 11,76 milioane euro pentru investiții la nivel de fermă

Sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru intervenția DR-19 – „Investiții neproductive la nivel de fermă” se deschide în data de 3 martie 2026, la ora 9:00, și se va închide pe 30 aprilie 2026, la ora 16:00, sau mai devreme, în cazul epuizării fondurilor alocate.

Potrivit Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, alocarea financiară pentru această sesiune este de 11,76 milioane de euro. Sprijinul acordat este 100% nerambursabil, iar valoarea finanțării poate ajunge până la 200.000 de euro pentru fiecare beneficiar.

Prin intervenția DR-19 pot fi finanțate investiții precum înființarea de perdele naturale de protecție pentru culturile agricole, inclusiv pentru plantații pomicole și viticole, în baza costurilor standard prevăzute în Ghidul solicitantului.

‹ adv ›

De asemenea, sunt eligibile lucrările de completare a golurilor în anii II și III, conform costurilor standard aferente, precum și achiziționarea de tehnologii (know-how), patente și licențe necesare pregătirii implementării proiectului.

Depunerea cererilor de finanțare se realizează exclusiv online, prin intermediul site-ului oficial al AFIR, www.afir.ro, unde este disponibil și Ghidul solicitantului cu toate informațiile necesare.

  • Citește despre ->
  • AFIR
‹ adv ›

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

AFIR a primit cereri de finanțare de peste 702 milioane de euro pentru producerea și stocarea energiei regenerabile

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a înregistrat 2.238 de...
‹ adv ›

AFIR: Fondurile pentru achiziţii simple în fermele mici au fost epuizate

Fondurile alocate intervenţiei DR-14 „Investiţii în fermele de mici dimensiuni”, pentru componenta achiziţii simple, au fost epuizate, a anunţat,...

AFIR deschide o finanțare de aproape 170 de milioane de euro pentru tinerii fermieri

Fermierii cu vârsta de până la 45 de ani au la dispoziție aproape 170 de milioane de euro pentru investiții în consolidarea exploatațiilor...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole