14.9 C
București
miercuri, 25 martie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMADR simplifică mecanismele de garantare şi finanţare pentru fermieri

MADR simplifică mecanismele de garantare şi finanţare pentru fermieri

Executivul a adoptat, în şedinţa de joi, o Hotărâre ce urmăreşte modernizarea şi simplificarea modului în care sunt gestionate fondurile destinate garantării creditelor agricole, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Durabile (MADR).

Potrivit unui comunicat al instituţiei, elaborată în baza OG nr. 19/2025, Hotărârea de Guvern pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, pescuitului şi acvaculturii elimină barierele birocratice şi optimizează fluxurile financiare pentru sprijinirea politicilor agricole comune.

‹ adv ›

Practic, noul cadru legal vizează eficientizarea activităţii fondurilor de garantare (FGCR şi FNGCIMM) printr-o serie de măsuri cheie, cum ar fi: alinierea evidenţelor contabile cu standardele internaţionale în domeniu – s-a eliminat obligaţia de a înregistra sumele puse la dispoziţie de MADR ca „împrumuturi subordonate”, iar acestea vor fi evidenţiate distinct, reflectând mai fidel realitatea financiară şi accelerând procesele de raportare.

O altă măsură este cea prin care statul român, prin MADR, îşi asumă direct riscul de credit pentru angajamentele contractate prin fondurile de garantare. Această clarificare oferă o mai mare siguranţă partenerilor bancari şi, implicit, condiţii mai bune pentru fermieri.

Noul act normativ introduce reguli unitare pentru reîntregirea fondurilor. Astfel, s-a creat un mecanism unitar prin care sumele utilizate pentru plata garanţiilor executate pot fi reîntregite direct de la bugetul de stat. Acest lucru asigură continuitatea fluxului de garantare fără blocaje financiare.

De asemenea, se asigură suport extins pentru acvacultură şi pescuit fiind reglementată acordarea scrisorilor de garanţie pentru Programul 2021-2027, pe seama sumelor gestionate de FGCR şi FNGCIMM, facilitând absorbţia fondurilor europene în acest sector.

„Prin intermediul acestui act normativ, transformăm mecanismele de garantare din instrumente rigide în pârghii reale de susţinere a fermierilor. Simplificăm contabilitatea, clarificăm riscurile şi ne asigurăm că fondurile rămase neutilizate se întorc în sectorul agricol prin noi scheme de minimis sau garanţii solide”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, citat în comunicat.

‹ adv ›

O modificare strategică importantă priveşte refolosirea fondurilor neutilizate (inclusiv cele rămase din Programul SAPARD sau din rambursarea creditelor garantate).

Aceste sume vor putea fi direcţionate rapid pentru majorarea capitalului social al FGCR, finanţarea schemelor de minimis pentru care MADR este furnizor ori către acoperirea costurilor de derulare a programelor de sprijin. 

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

MADR demarează proiectul RACER pentru digitalizarea sectorului agroalimentar din România

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a început implementarea...
‹ adv ›

MADR: Subvențiile trebuie monitorizate de UE; sectorul laptelui, în dificultate

Comisia Europeană ar trebui să monitorizeze ajutoarele de stat acordate de ţările membre, pentru că dacă le lăsăm la...

Subvenții pentru motorină: Guvernul alocă 620 milioane lei în 2026

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, sprijinul de 620 de milioane de lei pentru fermieri, pentru subvenţionarea motorinei...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole