-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMADR propune reguli mai clare şi flexibile pentru accesarea plăţilor directe din...

MADR propune reguli mai clare şi flexibile pentru accesarea plăţilor directe din agricultură

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a elaborat un proiect de ordin care vizează simplificarea accesului fermierilor la plăţile directe finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă, prin clarificarea definiţiilor şi adaptarea ecoschemelor la condiţiile din teren.

„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management pentru PNDR şi Planul Strategic PAC 2023-2027, a elaborat un proiect de ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului nr. 106/2024, care stabileşte cadrul naţional de implementare a plăţilor directe finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, proiectul de act normativ urmăreşte simplificarea accesului fermierilor la plăţi, clarificarea unor definiţii esenţiale şi adaptarea ecoschemelor la realităţile din teren, în conformitate cu cele mai recente modificări ale Planului Strategic PAC 2023-2027.

Printre principalele modificări se numără stabilirea perioadei de depunere a cererilor de plată pentru campania 2026, clarificarea noţiunilor privind activitatea agricolă, terenul pârloagă şi culturile permanente şi simplificarea condiţiilor pentru definirea „fermierului activ”.

‹ adv ›

De asemenea, proiectul de act normativ urmăreşte revizuirea mai multor ecoscheme, în vederea reducerii sarcinii administrative şi extinderii accesului fermierilor la sprijin, inclusiv pentru fermele mici şi pentru cei fără animale, precum şi actualizarea regulilor privind sprijinul cuplat în sectorul vegetal şi zootehnic şi extinderea listei culturilor eligibile în sectorul fructelor.

„Ne propunem reguli mai clare, mai simple şi mai uşor de aplicat, astfel încât sprijinul european să ajungă efectiv la fermieri. Ajustările propuse vin din dialogul cu mediul agricol şi din nevoia de a adapta politicile europene la realităţile din fermele româneşti”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, citat în comunicat.

Proiectul de ordin se află în transparenţă decizională şi poate fi consultat pe site-ul MADR, la secţiunea „Transparenţă decizională”, subsecţiunea „Proiecte de acte normative”. 

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Bugetul pentru subvenția la motorina agricolă crește cu 149 de milioane de lei

Guvernul României a aprobat, în ședința din 18 septembrie 2026,...
‹ adv ›

Peste 155 de milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă. Sprijin pentru porumb și floarea-soarelui

Fermierii din România ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost grav afectate de seceta pedologică din 2025 vor beneficia...

Tanczos: Sunt semnate deja 6 tratate bilaterale pentru exportul animalelor în condiţii de vaccinare, iar alte 6 – 7 sunt în negociere

România a semnat deja şase tratate bilaterale pentru export de ovine şi caprine în condiţii de vaccinare, cu Arabia...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole