Programul de sprijin pentru plata primelor de asigurare agricole s-a bucurat de un interes uriaș din partea fermierilor. Fondurile nerambursabile disponibile pentru cererile depuse în sesiunea Submăsurii 17.1 – „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” – au fost consumate integral încă din prima zi de deschidere, 25 septembrie 2025.
„Am deschis o nouă sesiune pentru Submăsura 17.1 – plata primelor de asigurare pentru fermierii care în anul agricol 2024-2025 au încheiat astfel de polițe.
Programul a funcționat foarte bine și rata de succes a fost una foarte mare, fapt demonstrat prin epuizarea fondurilor chiar în prima zi, 25 septembrie. Vom face toate eforturile instituționale să majorăm disponibilul astfel încât toți fermierii care au încheiat astfel de polițe să poată beneficia de decontarea lor”, a declarat Adrian-Ionuț Chesnoiu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prezent joi la Bucharest Food Summit.
Sesiunea Submăsurii 17.1 se desfășoară între 25 septembrie și 12 octombrie, având o alocare financiară totală de 8,77 milioane euro din fonduri europene nerambursabile.
Succesul rapid al apelului arată interesul tot mai mare al fermierilor pentru protejarea culturilor și reducerea riscurilor prin asigurare.
Noi linii de finanțare disponibile în noiembrie
AFIR va deschide, începând cu 1 noiembrie 2025, două noi sesiuni de depunere a proiectelor:
- DR 23 – investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului UE.
- DR 16 – investiții în sectorul legume și/sau cartofi.
„Beneficiarii noștri vor avea la dispoziție o alocare consistentă pentru a-și putea pune în practică ideile de afaceri din agricultură”, a explicat directorul general al AFIR.
Sprijin suplimentar pentru tinerii fermieri, din decembrie
De la 1 decembrie 2025, AFIR va lansa și două linii de finanțare dedicate tinerilor fermieri:
- DR 12 – investiții pentru tinerii fermieri deja instalați prin Submăsura 6.1, cu sume de până la 200.000 euro/proiect. Eligibilitatea este extinsă și pentru fermierii sub 45 de ani care s-au instalat în ultimii cinci ani, chiar dacă nu au beneficiat anterior de 6.1.
- DR 14 – sprijin pentru exploatațiile mici, cu finanțare de până la 50.000 euro, destinată fermelor de până la 12.000 SO-uri.
„Am prevăzut o eligibilitate mai largă pentru tinerii fermieri, astfel încât să putem susține investițiile și în fermele aflate la început de drum. Obiectivul nostru este ca acești bani să ajungă la cei care au idei viabile și nevoie de sprijin real pentru dezvoltare”, a subliniat Adrian-Ionuț Chesnoiu.
Bucharest Food Summit – platformă pentru dialog și investiții în agroalimentar
Declarațiile au fost făcute în cadrul Bucharest Food Summit, eveniment aflat la ediția a VIII-a și considerat cel mai important forum „de la furcă la furculiță” din România și Europa de Sud-Est.
Între 1 și 3 octombrie, summit-ul a reunit la Aula Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” antreprenori, lideri din agricultură și industria alimentară, reprezentanți ai administrației, bancheri, asigurători, investitori și experți internaționali pentru a discuta direcțiile strategice ale sectorului agroalimentar și noile oportunități de finanțare.