În primăvara anului 2022, câteva soiuri aromate (Muscat Ottonel și Muscat Hamburg cu precădere), au suferit pierderi masive în plantațiile din sudul Moldovei și centrul României. La o privire superficială, părea o problemă de legare slabă, atacuri de trips sau poate chiar mană.
Însă realitatea din teren era mai complexă: florile avortau în masă, rahisul prezenta brunificări timpurii, iar porțiuni întregi din ciorchine se uscau înainte de înflorire sau imediat după.
Simptomele păreau a fi izolate, dar s-au extins rapid, afectând suprafețe semnificative.
Simptome noi observate în 2025 la Fetească regală
Trei ani mai târziu, în vara anului curent, în câteva plantații de Fetească regală, am observat un alt fenomen: boabe cu aspect deshidratat, dezvoltare întârziată, rahis care devenea fragil și se rupea cu ușurință începând din perioada de pârgă coraborat cu ciorchini deja uscați.
Aceste semne au apărut inclusiv în plantații bine întreținute, fără urme de atac patogen vizibil sau stres hidric evident.
Mai mult, în unele cazuri, rahisul se usca parțial înainte ca boabele să se formeze complet – un simptom mai rar observat și adesea ignorat, interpretat ca efect secundar al stresului.
Asemenea situații ridică întrebări care nu pot rămâne fără răspuns, mai ales că viticultura modernă devine tot mai dependentă de optimizarea calității.
Corelarea simptomelor din teren cu literatura de specialitate
Am corelat aceste observații de teren cu literatura de specialitate și am descoperit că simptomele se încadrează în ceea ce știința definește ca:
- EBSN (Early Bunch Stem Necrosis) – afectează faza de înflorire și legare, așa cum s-a observat la Muscat Ottonel și Muscat Hamburg în 2022;
- BSN (Bunch Stem Necrosis) – apare după legare, începând cu pârga, așa cum a fost descoperit la Fetească regală, Victoria în 2025.
BSN este o tulburare fiziologică a ciorchinelui care devine de obicei evidentă după pârgă (începutul maturării).
Cum se manifestă și care sunt simptomele
Primele simptome sunt zone de țesut brun, mort, pe rahis și pedicel, care se extind și pot încercui rahisul.
În unele cazuri, capătul ciorchinelui și aripările pot fi afectați, în timp ce restul ciorchinelui se dezvoltă normal.
Boabele de pe ciorchinii afectați (sau părți din ei) au în general un aspect mat, opac și o textură moale. Analizele sucului arată conținut scăzut de zaharuri și aciditate ridicată.
Dezechilibrul, denumit generic și „necroza precoce a ciorchinelui” (EBSN), poate apărea oricând de la începutul dezvoltării inflorescenței (2–3 cm lungime) până la înflorire, și posibil puțin după aceea.
A fost observat mai frecvent în ultimele două săptămâni înainte de înflorire. Poate fi sever, când majoritatea ramificțiilor laterale ale rahisului mor și se desprind ușor, afectând doar câteva ramuri mici.
Primul semn al EBSN este căderea mugurilor florali individuali împreună cu pedicelele. La examinare, baza pedicelului apare zbârcită și brunificată, iar această deteriorare pare a fi cauza căderii, nu o consecință a formării unei zone de abscizie. Ulterior apar simptomele descrise și ilustrate.
Simptomele din teren se corelează puternic cu cele descrise în literatura științifică:
- Jackson & Coombe (1988) au detaliat forma timpurie EBSN, cu impact asupra fertilității florilor.
- Mungare et al. (2013) au demonstrat legătura BSN cu excesul de azot și potasiu și carențele în calciu și magneziu la diverse soiuri.
Acest articol are rolul de a pune în dialog observațiile directe din podgorie cu rezultatele cercetărilor internaționale, într-o încercare de a înțelege și preveni mai bine acest fenomen, care de multe ori trece neobservat până devine ireversibil.
Ciorchinii afectați de BSN se desprind ușor de pe butuc, iar partea afectată se poate usca sau cădea înainte de recoltare.
Această ușurință în desprindere este un simptom caracteristic al BSN și ajută la distingerea lui de alte cauze ale zbârcirii boabelor, cum ar fi daunele cauzate de căldură sau infecțiile cu Botrytis „uscate”.
Cauza exactă nu este clarificată, însă studiile au corelat BSN cu dezechilibre nutriționale, în special în raportul K/Mg/Ca/N. Temperaturile scăzute în perioada înfloririi sau umiditatea relativă ridicată au fost de asemenea asociate cu incidența crescută a BSN.
Cum poate fi gestionat BSN?
Am observat că prin nutriția minerală la aplicarea unei tehnologii cu Starter Mn Platinum, Harbest, SugarMover Zn, Abundancia și UtrishaN la soiul Feteasca regală nu au existat probleme de apariției a necrozei rahisului, susținând dezvoltarea vasculară a rahisului și reducând incidența simptomelor până la perioada de pârgă și după.
Aplicate la momentul optim – de la înflorire până la formarea boabelor – acestea pot face diferența între un ciorchine afectat și unul complet dezvoltat.
Deși necroza ciorchinelui (BSN) este o tulburare fiziologică, sezonul de vegetație nu trebuie considerat încheiat odată cu recoltarea strugurilor.
Făinarea viței de vie (Uncinula necator) continuă să fie activă pe lăstarii și frunzele tinere, mai ales în soiurile cu creștere vegetativă prelungită.
Pentru soiurile cu coacere târzie sau în parcelele unde infecțiile de făinare sunt încă active, se recomandă aplicarea Talendo pentru protejarea ciorchinelui și limitarea infecțiilor târzii.
Riscurile neglijării tratamentelor postrecoltare
Deseori neglijat în practică, după recoltare, majoritatea viticultorilor opresc tratamentele, deși lăstarii și frunzele rămân vulnerabile la infecții latente sau secundare, în special cu Uncinula necator.
Apoi, în iarnă la operțiunile de tăieri de rodire sesizăm cu surprindere infecțiile destul de persistente (cleistotecii) de pe coardele de rod pe internodii, noduri sau zona mugurală, pete maronii-cenușii, chiar dacă în perioada de dinainte de recoltare nu am avut infecții ale ciupercii sau virulența patogenului a fost stopată.
Recoltarea încheie un capitol, nu cartea. Frunza rămâne vie, iar bolile continuă în tăcere. O aplicare inteligentă după cules pregătește un start sănătos și mai relaxat pentru anul următor.
Am si eu aceasta problema de vreo 3 ani și nu reușesc să i dau de capat am nevoie de un sfat de un tratament va rog