Bugetul total alocat pentru planurile naţionale şi regionale de parteneriat se ridică la 865 de miliarde de euro, în perioada 2028-2034, în timp ce sprijinul garantat pentru veniturile fermierilor are prevăzută o sumă de 300 miliarde de euro, arată fişa informativă pentru Agricultură din noul Cadrul financiar multianual (CFM), publicată vineri de Comisia Europeană.
De asemenea, plasa unitară de siguranţă (în cadrul facilităţii UE) este de 900 milioane de euro pe an, ceea ce înseamnă un total de 6,3 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
„Securitatea alimentară, agricultura şi zonele rurale rămân o prioritate pentru finanţare în cadrul următorului buget al UE 2028-2034.
Politica Agricolă Comună (PAC) va continua să joace un rol central în asigurarea autonomiei strategice a UE, sprijinind în acelaşi timp fermierii şi comunităţile rurale din întreaga Europă”, se arată în document.
Comisia Europeană propune o Politică Agricolă Comună cu reguli mai simple şi mai flexibile: un cadru unic de reglementare pentru PAC, combinat cu noi plăţi simplificate şi va reduce sarcina atât pentru fermieri cât şi pentru administraţii.
De asemenea, se are în vedere o Politică Agricolă Comună echitabilă şi mai bine direcţionată, în condiţiile în care noua PAC va include o distribuţie mai echitabilă a fondurilor pentru a sprijini mai bine diversitatea sectorului agricol al UE.
În plus, este vizată o Politică Agricolă Comună care facilitează sinergiile cu alte politici pentru a obţine un impact mai puternic asupra agriculturii şi zonelor rurale ale UE.
„Condiţiile financiare stabilesc o nouă abordare care stabileşte sume minime şi maxime pe hectar, uniformizând astfel plata pe hectar în rândul statelor membre UE, sinergii cu alte politici, iar Noul Fond European pentru Competitivitate şi Programul-cadru de cercetare al UE vor promova competitivitatea, sustenabilitatea şi rezilienţa agriculturii, silviculturii, zonelor rurale şi de coastă”, se arată în document.
Astfel, sprijinul pentru agricultură şi zonele rurale va fi acordat prin noile planuri de parteneriat naţionale şi regionale, reunind instrumentelor cheie de finanţare ale UE sub un singur acoperiş, iar sprijinul pentru veniturile fermierilor este garantat, asigurând predictibilitate şi stabilitate continuă.
În plus, o integrare mai strânsă a finanţării pentru coeziune, dezvoltare socială şi dezvoltare rurală va genera investiţii mai coordonate în infrastructura rurală, servicii, inovare şi sustenabilitate
Comisia apreciază că „sumele garantate pentru sprijinul pentru venitul fermierilor în cadrul planurilor de parteneriat naţional şi regional vor oferi un nivel de trai echitabil, iar regulile de finanţare mai simple pentru agricultură şi comunităţile rurale vor facilita abordarea provocărilor societale şi de mediu”.
De asemenea, sinergiile şi programarea comună vor aborda nevoile de investiţii, în special în zonele rurale, într-un mod mai integrat şi mai cuprinzător, iar fermierii tineri şi noi vor primi un sprijin semnificativ inclusiv un „pachet de început” care îi va însoţi la lansare.
Vezi și FAS: Turcia va crește semnificativ importurile de cereale din cauza secetei.