Acum câteva zile, Rusia a anunțat că în perioada 9–15 iulie 2025, taxa la exportul de grâu din Federația Rusă va fi stabilită la zero. Informația a fost publicată acum câteva zile de Reuters, iar experții vin cu unele precizări.
Amintim că, anunțul a fost făcut oficial de Ministerul Agriculturii al Federației Ruse, care a subliniat caracterul fără precedent al acestei decizii de la introducerea mecanismului de tip „amortizor” pentru cereale.
Motivele eliminării taxei la exportul de grâu rusesc
Eliminarea taxei vamale este o consecință directă a crizei tot mai accentuate din sectorul agroindustrial al Rusiei.
Printre factorii principali se numără: scăderea accentuată a prețurilor la cereale ca urmare a unei recolte record, aprecierea rublei și creșterea semnificativă a costurilor fermierilor pentru resurse și credite.
Pe lângă acestea, Rusia a pierdut o parte importantă din piețele sale tradiționale de desfacere pentru grâu, din cauza prețurilor ridicate și necompetitive, ceea ce a dus la acces restrâns pe piețele internaționale.
În fața presiunii economice, autoritățile ruse au fost nevoite să recurgă la eliminarea taxei pentru a spori competitivitatea grâului rusesc pe piața globală și pentru a menține poziția de exportator.
Evaluările experților
Directorul general al Institutului pentru Conjunctura Pieței Agricole (IKAR), Dmitri Rîlko, consideră că eliminarea taxei la export va avea un efect pozitiv asupra sprijinului acordat producătorilor de grâu ruși.
Totuși, el atrage atenția că problema rentabilității pentru fermieri rămâne deschisă, creșterea costurilor de producție și a dobânzilor ridicate la credite îi afectează grav.
„Chiar și cu taxa zero, fermierilor le este greu să asigure o rentabilitate decentă, din cauza nivelului general al inflației”, a declarat expertul.
Mecanismul menționat pentru cereale funcționează în Federația Rusă din 2 iunie 2021. Acesta presupune stabilirea unor taxe flotante la exportul de grâu, porumb și orz.
Taxe similare se aplică și la oleaginoase. În ianuarie 2025, taxa la exportul de grâu ajunsese la aproape 5.000 de ruble pe tonă.
Expertul Iurie Rija menționează că, decizia Rusiei de a elimina taxa la exportul de grâu este una geopolitică și economică menită să:
- Lichideze stocurile disponibile
- Întărească poziția de lider global în comerțul cu cereale
- Crească încasările valutare într-un context marcat de sancțiuni și izolare financiară.
Atsfel, în perioada 9–15 iulie 2025, Rusia va aplica următoarele taxe la export:
- Grâu (wheat): 0 RUB/tonă
- Orz (barley): 0 RUB/tonă
- Porumb (corn): 961,7 RUB/tonă
- (vs. săptămâna anterioară: 56,3 / 0 / 931,6 RUB/tonă)
De asemenea, pentru produse procesate:
- Ulei de floarea-soarelui: 4739,3 RUB/tonă (~60,6 USD/t)
- Șrot de floarea-soarelui: 1054,4 RUB/tonă (~13,5 USD/t)
- Curs oficial de referință: USD/RUB = 78.15.
„Aceste taxe la porumb, ulei și șrot rămân în vigoare, dar sunt modeste și probabil menținute pentru a încuraja exportul de materie primă și a descuraja procesarea excesivă internă, pe fondul unei piețe de energie și logistică tensionate”, adaugă Iurie Rija.
Drept rezultat, Iurie Rija menționează că grâul rusesc fără taxe de export devine mai ieftin pe piețele internaționale, ceea ce poate duce la scăderea cotațiilor CBOT/Euronext.
„Exportatorii europeni (România, Franța, Bulgaria) ar putea fi afectați în mod direct, deoarece pierd teren în fața cerealelor rusești. Ucraina, deja sub presiunea logisticii și a costurilor de transport prin coridorul Dunărean, va resimți o concurență acutizată din partea Rusiei”, specifică Iurie Rija.