23 C
București
marți, 19 august, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAgricultura românească ar putea beneficia de o investiție strategică în domeniul semințelor

Agricultura românească ar putea beneficia de o investiție strategică în domeniul semințelor

Secretarul de stat Adrian Pintea s-a întâlnit luni, 19 mai 2025, cu un reprezentat al unei companii din Regatul Hașemit al Iordaniei, în cadrul unei reuniuni organizate la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Întâlnirea, solicitată prin intermediul Ambasadei României la Amman, a vizat discutarea unei potențiale investiții în sectorul agricol din România, inițiată de Trust Seeds Co. Ltd, companie iordaniană cu tradiție, înființată în 1986, specializată în cercetarea și producția de semințe pentru legume, cu distribuție în peste 57 de țări.

‹ adv ›

CEO-ul companiei, Khaled N. Omar, a prezentat propunerea de a realiza în România:

  • Un centru de cercetare și dezvoltare, dedicat producției de semințe pentru legume, precum roșii, castraveți, ardei gras, vinete, pepeni și dovlecei;
  • O unitate de producție cu laboratoare de testare, spații de cercetare și depozitare;
  • Concesionarea sau achiziționarea de teren agricol pentru testări în câmp și în sere;
  • Parteneriate cu institutele de cercetare agricolă din România.

În anul 2024, directorul executiv al companiei Trust Seeds a efectuat o serie de vizite în România, în scopul analizării mediului de afaceri și identificării unor zone agricole cu potențial pentru investiție.

În cadrul întâlnirii, partea iordaniană a solicitat informații suplimentare privind:

  • cerințe fitosanitare (certificate, carantină, inspecții);
  • înregistrarea și certificarea soiurilor;
  • procedurile de autorizare;
  • accesarea fondurilor naționale și europene;
  • permisele de import pentru linii parentale și hibrizi, precum și înregistrarea drepturilor de proprietate asupra soiurilor.

Partea română, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și instituțiile subordonate – Autoritatea Națională Fitosanitară, Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor și Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor – a oferit sprijin tehnic și informațional privind reglementările și procedurile naționale.

Secretarul de stat Adrian Pintea a exprimat disponibilitatea sa și a Ministerului Agriculturii de a sprijini atragerea investițiilor în cercetare și producție agricolă, în vederea consolidării unui sector agricol performant și competitiv la nivel european și internațional.

Totodată, experții români au transmis deschiderea pentru colaborare în cercetare și dezvoltare, precum și interesul de a facilita investițiile în agricultură.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

ANSVSA: Peste 500 de utilizatori sunt activi pe ATLAS vet PORTAL

Peste 500 de utilizatori sunt activi pe ATLAS vet...
‹ adv ›

Cum protejăm animalele după inundații: recomandările ANSVSA

Inundațiile din județele Suceava și Neamț au produs pierderi considerabile în gospodăriile cu animale. Pe lângă distrugerea infrastructurii și...

Controale ANSVSA: 246 de sancțiuni și 31 de unități închise

Inspectorii sanitari veterinari au aplicat 246 de sancţiuni contravenţionale în ultimele două săptămâni, în valoare totală de peste 4,4...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole