31.6 C
București
luni, 23 iunie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleTârg de produse tradiţionale, în curtea Ministerului Agriculturii, de joi până sâmbătă

Târg de produse tradiţionale, în curtea Ministerului Agriculturii, de joi până sâmbătă

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, organizează în perioada 8-10 mai, în curtea instituţiei, „Târgul de produse tradiţionale”, informează ministerul într-un comunicat transmis marţi.

Evenimentul se desfăşoară în contextul Zilei Europei şi celebrează contribuţia României la dezvoltarea Politicii Agricole Comune, promovând produsele agroalimentare autentice, certificate şi atestate la nivel naţional şi european.

‹ adv ›

Vizitatorii vor avea ocazia, pe durata târgului, să se bucure de o adevărată incursiune în tradiţia culinară românească.

Se vor putea degusta produse lactate şi brânzeturi maturate sau proaspete oferite de Ferma Bârsan din Alba, Lactocom Sadu din Sibiu, Dragomir Florin şi SC Mirvalact din judeţul Suceava, dar şi de producători precum II Oncescu Ion-Cătălin din Dâmboviţa sau Dobre Liliana PFA din Olt.

Pentru iubitorii de mezeluri şi produse din carne, îşi vor expune bunătăţile Donaris Com din Brăila, Macelăria Kovacs din Covasna, Siomarprod din Bucureşti, dar şi Istrate Ioan, cunoscut pentru savoarea produselor sale tradiţionale.

Vizitatorii vor putea gusta din dulceţurile, sucurile naturale şi conservele pregătite cu grijă de Bucătăria din Livezi (Suceava), Sonimpex (Bucureşti) şi IA Beg Dănuţ din Caraş-Severin – fiecare cu reţete autentice, păstrate din generaţie în generaţie.

‹ adv ›

Pentru cei care preferă fructele şi legumele proaspete, Graur Ludovic (Dâmboviţa), Ionescu Daniel (Vrancea) şi Tecu Georgel-Marius (Dâmboviţa) aduc roadele grădinilor cultivate cu grijă.

Conform MADR, „deliciile” apicole vor fi prezentate de Vita Plant şi Alecse T. Valentin din Argeş, precum şi de Stupina Igna din Bucureşti – miere naturală, propolis şi alte produse din stup.

„Nu lipsesc nici aromele de altădată ale pâinii şi prăjiturilor de casă, aduse de Hegbeli Mihai din Mureş. Pasionaţii de vinuri şi băuturi tradiţionale vor putea savura produse de la Staţiunea Viticolă Apoldia Maior (Cluj), Italcol SRL (Vâlcea) şi PFA Câmpeanu Ion”, se mai scrie în comunicat.

Peştele afumat şi produsele pescăreşti vor fi reprezentate de SC Vicos Consulting şi Ecotrout din Prahova. În plus, vor fi prezenţi şi meşteri populari – Lepadatu Iordan, Ginea Gheorghe şi Gecan Mariana – care vor completa atmosfera autentică cu obiecte de artizanat şi costume populare, mai arată ministerul.

La Târgul de produse tradiţionale va fi prezentată aplicaţia CPAC – un instrument digital lansat de MADR şi AFIR care ajută consumatorii să descopere producători autentici, produsele acestora şi să le verifice autenticitatea direct de pe telefonul mobil prin scanarea codurilor QR sau accesarea hărţii interactive.

Vezi aici despre AFM lansează programul Rabla pentru tractoare: 500 de mil. de lei pentru fermierii români.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

MADR anunță reorganizarea instituțiilor agricole și unificarea agențiilor de plăți

Instituţiile deconcentrate din domeniul agricol de la nivel judeţean...
‹ adv ›

Violeta Muşat participă la reuniunea AgriFish, Luxembourg

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Violeta Muşat participă, luni, la reuniunea Consiliului Agricultură şi...

Ajutor de 8,7 milioane de euro pentru sectorul pescuitului

Pescarii, acvacultorii şi procesatorii de peşte care au avut de suferit în urma creşterii costurilor cauzate de evoluţiile macroeconomice...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole