-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleSprijin de până la 50.000 euro pentru creșterea porcilor Bazna și Mangalița

Sprijin de până la 50.000 euro pentru creșterea porcilor Bazna și Mangalița

Asociaţiile şi societăţile producătorilor agricoli pot beneficia de până la 50.000 euro, pe 3 ani, pentru creşterea porcilor de reproducţie Bazna şi Mangaliţa, în baza unei hotărâri aprobate de Executiv, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

„E un program care continuă şi în acest an, nu este o premieră, dar este reangajat Executivul să susţină acest sector din agricultura românească. Astfel, asociaţiile şi societăţile producătorilor agricoli pot beneficia de până la 50.000 euro, pentru o perioadă de 3 ani, pentru creşterea porcilor de reproducţie Bazna şi/sau Mangaliţa, două rase româneşti.

Sprijinul este de 2.300 lei/scroafă/an. Fondurile necesare finanţării acestui program, respectiv 1,5 milioane de lei, sunt asigurate în bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul în curs.

El a precizat că pentru a beneficia de acest sprijin, producătorul agricol „trebuie să aibă exploataţia înregistrată sanitar-veterinar, să deţină scroafe de reproducţie din rasele menţionate Bazna şi/sau Mangaliţa, iar cererile de înscriere se depun la direcţiile pentru agricultură judeţene, începând de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, deci după publicarea în Monitorul Oficial, în zilele următoare, până la data de 31 iulie 2025 inclusiv”. 

Vezi aici despre Ursus, compania poloneză de tractoare cumpărată de ucraineni, va produce și drone.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Kernel își extinde capacitatea de depozitare cu 40.000 de tone printr-o nouă soluție modulară

Holdingul agricol ucrainean Kernel și-a extins capacitatea de depozitare a cerealelor...
‹ adv ›

China intră mai puternic pe piața pirioxasulfonului. Noua fabrică ar putea intensifica concurența la nivel global

Compania chineză Anhui Jiuyi a început producția de pirioxasulfon, cu o capacitate de 600 de tone pe an, consolidând poziția producătorilor chinezi...

Seceta schimbă agricultura Franței: fermierii se orientează tot mai mult spre sorg

Fermierii francezi testează tot mai mult sorgul ca alternativă mai rezistentă la secetă pentru culturile cerealiere tradiționale, în special pentru porumb....
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole