Se pare că, condițiile climaterice din acest an pun la grea încercare producătorii agricoli, inclusiv pe cei care cresc cereale. Astfel că, timpul ploios și vântul puternic sunt printre principalii factori care duc la pătulirea grâului.
Contactat de Agrobiznes, Boris Boincean, doctor habilitat în științe agricole a menționat că, agricultorii trebuie să atragă atenția la un spectru larg de factori care favorizează apariția pătulirii.
Expertul susține că, reieșind din factorii care provoacă pătulirea trebuie realizate și măsuri de evitare a acestui fenomen.
Consecințele pătulirii sunt destul de grave. Mai ales în această perioadă, când avem o umiditate destul de mare.
Boris Boincean spune că pentru a păstra cât mai mult din recoltă se recomandă utilizarea combinelor care au funcția de a ridica paiul la recoltare și astfel, se pot evita pierderile.
Cu toate acestea, susține expertul, că situația este diferită în dependență de zonă, dar și de faptul dacă agricultorii au luat în calcul factorii care provoacă pătulirea cerealelor.