31.5 C
București
vineri, 17 iulie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCod portocaliu de ploi abundente şi intensificări ale vântului

Cod portocaliu de ploi abundente şi intensificări ale vântului

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente şi intensificări ale vântului valabilă până miercuri la ora 23:00 în Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei şi cea mai mare parte a Moldovei.

Judeţele marcate cu Cod portocaliu sunt: Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi.

‹ adv ›

Avertizarea intră în vigoare marţi la ora 12:00.

Potrivit meteorologilor, în aceste zone instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice şi izolat grindină.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de 25…35 l/mp şi pe spaţii mici 50…60 l/mp, iar prin acumulare se vor depăşi 70…90 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h şi vor fi vijelii.

De asemenea, începând de la ora 10:00 a intrat în vigoare şi un Cod galben de ploi care vizează, local, Moldova, jumătatea vestică a Munteniei, estul Transilvaniei, zona Carpaţilor Orientali şi local Carpaţii Meridionali.

‹ adv ›

Judeţele atenţionate cu Cod galben sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Hunedoara, Mureş, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Teleorman şi Municipiul Bucureşti.

Până miercuri noaptea la ora 23:00, în zonele marcate cu Cod galben vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, pe alocuri descărcări electrice şi izolat grindină.

Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 20…30 l/mp şi pe arii restrânse, 40 l/mp. Vântul va avea temporar intensificări cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în Carpaţii Meridionali, la altitudini mari, peste 80…90 km/h.

Meteorologii notează că astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni.

Vremea se va menţine în general instabilă până la sfârşitul săptămânii.

Sursa foto: agerpres.ro

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Cod galben de furtuni şi ploi torenţiale în mai multe regiuni ale ţării, joi şi vineri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două atenţionări...
‹ adv ›

Atenţionări Cod galben de vreme instabilă în aproape jumătate din ţară, miercuri şi joi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ, valabile...

Cod galben de averse torenţiale şi vijelii în regiunile montane, pe parcursul zilei de miercuri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torenţiale şi vijelii, valabilă...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole