0.6 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleLansarea de rachete antigrindină în ultima săptămînă a depășit jumătate din consumul...

Lansarea de rachete antigrindină în ultima săptămînă a depășit jumătate din consumul acestui sezon

Un număr de 214 rachete antigrindină au fost lansate în ultimele 24 de ore din punctele de lansare Prahova şi Oltenia, în ultima săptămână în ţară fiind lansate 986 de rachete antigrindină, mai mult de jumătate din consumul din acest sezon, a anunţat sâmbătă dimineaţa, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

„Protejăm culturile fermierilor români! În ultimele 24 de ore, instabilitatea atmosferică a fost prezentă în partea de est şi sud a ţării în zonele protejate de infrastructura din cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor. Din punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină Prahova şi Oltenia au fost lansate în total un număr de 214 rachete antigrindină pentru combaterea a 41 de celule cu greloane de grindină în formare, protejând astfel culturile agricole şi comunităţile locale din judeţele Olt, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Teleorman, Vrancea, Galaţi, Vaslui şi Iaşi. Lansările au avut efectul scontat, în zona protejată nefiind înregistrate pagube. În ultima săptămână, în intervalul 4 – 11 iunie 2021, din punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină din cadrul SNACP, au fost lansate un număr de 986 de rachete antigrindină (RAG), pentru protejarea culturilor agricole şi a comunităţilor locale din zonele de intervenţie. Este cel mai mare număr de rachete antigrindină lansate în interval de o săptămână, de la punerea în funcţiune a sistemului, şi reprezintă mai mult de jumătate din consumul de rachete din acest sezon”, a scris ministrul pe reţeaua de socializare.

Potrivit acestuia, începând cu 15 aprilie şi până în data de 11 iunie 2021, din punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină din cadrul SNACP, au fost lansate în total de 1.648 de rachete antigrindină.

„În zona protejată, lansările au avut efectul scontat, iar pericolul căderilor de grindină a fost înlăturat datorită intervenţiilor active în atmosferă realizate de unităţile din cadrul Sistemului”, a subliniat Oros.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru aproape toată ţara, valabilă sâmbătă, între orele 11:00 21:00, şi o alta pentru 18 judeţe, valabilă duminică, între orele 2:00-10:00.

‹ adv ›

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de sâmbătă, în zonele de deal şi de munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova şi în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pe intervale mai scurte de timp.

De asemenea, duminică, între orele 2:00 şi 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în zonele montane aferente vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp şi izolat 35-40 l/mp.

Se vor afla sub Cod galben judeţele Botoşani, Iaşi, Suceava, Neamţ, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Satu-Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Sibiu, Bihor, Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş-Severin.

Sursa foto: publika.md

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Bugetul Programului de susținere a producției de cartof a fost majorat

În cadrul unei Hotărâri aprobate joi, Guvernul a suplimentat...
‹ adv ›

MADR propune modificări ale legislației privind pășunile și sprijin pentru tineretul ovin

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a avut miercuri dimineaţa o întâlnire de lucru cu o delegaţie a...

MADR lansează Ghidul pentru energia regenerabilă în agricultură și industria alimentară

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole