OMV Petrom a încheiat un contract cu compania Expur pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat, ce va fi utilizat ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru producţie de combustibili sustenabili pentru aviaţie (SAF) şi motorină din surse regenerabile (HVO) din rafinăria Petrobrazi, pentru care producătorul de energie a luat recent decizia finală de investiţie.
Potrivit OMV Petrom, contractul a fost încheiat pentru o perioadă de şase ani, cu posibilitatea extinderii pentru încă doi ani, livrările urmând să înceapă în 2028.
Conform contractului, Expur va furniza o cantitate maximă totală de peste 0,7 milioane de tone, cu o valoare estimată de peste 750 de milioane euro, în funcţie de cantitatea comandată. Preţul se bazează pe o formulă care este indexată la o cotaţie internaţională.
Expur SA este o companie românească, parte din Grupul Avril, unul dintre cei mai mari producători de ulei vegetal şi motorină din surse regenerabile din Europa.
Cel puţin 50% din cantitatea contractată de ulei vegetal pretratat în cadrul acestui parteneriat provine din România, asigurând astfel un flux sustenabil de-a lungul întregului lanţ de aprovizionare, de la producţie până la plasarea produsului pe piaţa locală.
OMV Petrom planifică să investească circa 1 miliard de euro pentru decarbonarea transportului din România, din care aproximativ 750 milioane de euro pentru construcţia unei instalaţii SAF/HVO şi a două instalaţii de hidrogen verde în cadrul rafinăriei Petrobrazi.
Anul trecut, OMV Petrom a achiziţionat o participaţie de 50% din „Respiră Verde”, lider în colectarea uleiului alimentar uzat în România, pentru a-şi asigura o sursă de materii prime pentru a produce biocombustibili.
„Respiră Verde” colectează până la 10 kt de ulei comestibil uzat pe an de la agenţi economici din domenii precum industria ospitalităţii (hoteluri, restaurante) şi retail.
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023.
Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficienţă de 860 MW.
Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.
OMV Petrom este o companie în care, la sfârşitul anului 2023, acţionarii români deţin peste 43% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 22,5% sunt
deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti).
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deţinute de alţi investitori străini.
Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.
OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu circa 42 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2023.
În aceeaşi perioadă, compania a investit aproximativ 18 miliarde de euro.
Expur este una dintre cele mai mari societăţi din România din domeniul procesării seminţelor oleaginoase.
Cu o experienţă de peste 25 de ani pe piaţă, activitatea Expur s-a orientat pe crearea durabilă a valorii în domeniul uleiurilor şi proteinelor, contribuind la creşterea calităţii alimentaţiei umane şi animale şi la conservarea planetei.
Achiziţia responsabilă este unul din obiectivele Expur, peste 90% din seminţele procesate având origine românească. Expur face parte din grupul francez Avril ai căror acţionari sunt fermieri.
Al cincilea cel mai mare grup agroalimentar din Franţa, Avril este liderul industrial şi financiar în sectorul francez al uleiurilor şi proteinelor vegetale.
Creat de lumea agricolă, grupul dezvoltă soluţii inovatoare, sănătoase şi durabile pentru a hrăni oamenii şi animalele şi pentru a accelera decarbonizarea planetei.
Scopul său, Servirea Pământului, îi ghidează acţiunile, în conformitate cu ambiţia sa de a deveni, până în 2030, lider în tranziţiile agricole, alimentare şi de mediu.
În plus faţă de rolul său istoric de investitor, grupul este acum un producător ferm ancorat în prelucrarea plantelor, de la seminţe la produse prelucrate.
Activ în alimentaţia umană, nutriţia şi expertiza animalelor, energiile regenerabile şi chimia verde, acesta desfăşoară un portofoliu de activităţi care sunt toate lideri pe pieţele lor.
Avril şi-a bazat creşterea din ultimii 40 de ani pe un model unic de creare a valorii: îşi reinvesteşte toate profiturile în dinamica industriei alimentare şi agricultură şi în dezvoltarea acesteia în Franţa şi în străinătate.
Prezent în 19 ţări cu aproape 7.500 de angajaţi în 69 de unităţi industriale şi birouri comerciale, Avril a realizat o cifră de afaceri de 8 miliarde de euro în 2023.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.