Dezvoltatorul şi operatorul danez de proiecte eoliene, solare şi hibride, Eurowind Energy, a obţinut autorizaţia de construire pentru parcul eolian Frumuşiţa din judeţul Galaţi, care va alimenta cu energie verde 62.000 gospodării.
Potrivit unui comunicat al companiei, parcul eolian va integra un total de 11 turbine eoliene şi urmează să devină operaţional la finalul anului 2026.
Societatea Ewe Frumuşiţa S.R.L, operată de grupul danez Eurowind Energy, a primit în decursul lunii mai autorizaţia de construire, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, împuternicind executarea lucrărilor de construire pentru parcul eolian Frumuşiţa.
Acesta va avea o capacitate instalată de 66 MW şi face parte din strategia companiei Eurowind Energy de a investi în dezvoltarea capacităţilor energetice regenerabile în România. Compania are un portofoliu de proiecte energetice aflate în diverse stadii de dezvoltare, însumând o capacitate de peste 4.000 MW la nivel naţional.
Proiectul include, de asemenea, un contract de racordare la reţeaua operată de Distribuţie Energie Electrică România (DEER), asigurând integrarea eficientă a energiei generate în sistemul naţional.
În continuare, odată cu începerea efectivă a lucrărilor, etapele de construire vor implica un total de 11 turbine eoliene, drumuri de acces, platforme de montaj şi întreţinere, o staţie electrică proprie de transformare şi conductori electrici pentru interconectarea celor turbinelor eoliene şi conectarea acestora la staţia de transformare.
Eurowind Energy este un important dezvoltator şi operator danez de proiecte eoliene, solare şi hibride, cu sediul în Hobro, Danemarca.
Cu peste 601 de angajaţi în 15 ţări europene şi în SUA, obiectivul companiei este acela de a crea un viitor alimentat doar cu energie regenerabilă, prin investiţii în proiecte de acest fel.
Eurowind Energy este prezent pe piaţa din România din anul 2011.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.