2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

-

HomepageAdvGrupul Șerban Holding își accelerează creșterea: Investiții de 100 mln de euro,...

Grupul Șerban Holding își accelerează creșterea: Investiții de 100 mln de euro, dintre care 60% fonduri europene nerambursabile

Nicolae Șerban, CEO și Co-Fondator al Grupului Șerban Holding (simbol BVB: GSH), a declarat astăzi, 06.06.2024, în cadrul emisiunii Ziarului Financiar, că cea mai mare companie agricolă cu capital românesc din domeniul agribusiness-ului, listată la Bursa de Valori București, urmează să aibă o extindere masivă a investițiilor.

Obiectivul principal al Grupului Șerban Holding, în vederea acestor investiții, este de a realiza cât mai multe etape din prelucrarea producției agricole, atât produse principale cât și secundare, cu cel mai scurt lanț de aprovizionare posibil.

Acest lucru este în spiritul economiei circulare și al păstrării în cadrul grupului a unui procent cât mai mare din marja aferentă lanțului valoric.

Grupul nu își propune să valorifice producția imediat după recoltă, ci să o prelucreze, depoziteze și să o valorifice superior prin produse cu o valoare adăugată mai mare, sporind astfel competitivitatea.

În 2023, Grupul Șerban Holding a anunțat investiții pentru 2024-2025 în valoare de 100 milioane de lei (20 de milioane de euro), din care 60% reprezintă fonduri europene nerambursabile pentru mai multe proiecte.

Aceste proiecte includ extinderea liniilor de irigații cu încă 300 de hectare, construcția de hale frigorifice noi cu o capacitate suplimentară de 15.000 de tone, o unitate pentru depozitarea și ambalarea legumelor dotată cu o hală robotizată și cu sortare optică, precum și o fermă de găini ouătoare crescute la sol, cu o producție anuală de 50 de milioane de ouă.

În interviul acordat Ziarului Financiar, Nicolae Șerban a anunțat că alte investiții în valoare de 400 milioane de lei (80 de milioane de euro), din care 60% sunt fonduri europene nerambursabile, sunt în așteptare pentru aprobare.

Principala direcție de finanțare a acestor noi proiecte este piața de capital.

Proiectele de 400 milioane de lei (80 de milioane de euro) includ extinderea capacității de depozitare frigorifică a legumelor cu încă 35.000 de tone, o hală complet automatizată pentru îngrășătorie tauri de carne, un proiect de producere a energiei electrice cu panouri fotovoltaice și o fabrică de procesare a cartofilor cu o capacitate de 45.000 de tone pe an pentru producția de french fries și 15.000 de tone pe an pentru producția de fulgi de cartofi.

Adv
Adv
Advertoriale și comunicate de la cele mai importante companii și organizații din agrobusiness-ul românesc.

1 COMENTARIU

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Interpoma 2024: datele preliminare ale recoltei 2024/2025 prezentate la deschiderea oficială

A fost inaugurată cea de-a 13-a ediție a Interpoma,...

Soluții avansate post-recoltă: Creșterea profitabilității prin gestionarea precisă a depozitării la rece

În pomicultura modernă, gestionarea optimă post-recoltă este de o importanță crucială. Practicile post-recoltă, în special depozitarea la rece, joacă...

Premieră mondială: Corteva anunță grâul hibrid non-OMG

Corteva a anunțat pe 18 noiembrie o descoperire revoluționară pentru una dintre cele mai importante culturi alimentare din lume...

Bayer și Orbia Netafim extind colaborarea cu noi produse pentru sectorul horticol

Divizia de Agricultură de Precizie a Orbia, Netafim, și Bayer au anunțat extinderea colaborării lor strategice, începând cu noi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole