Alpha Bank România a încheiat un parteneriat cu Fondul European de Investiţii (FEI) prin care companiile mici şi mijlocii pot accesa credite în condiţii flexibile şi competitive, susţinute de garanţiile şi expertiza FEI, conform unui comunicat al băncii.
Beneficiarii principali ai acestor soluţii de finanţare sunt IMM-urile care îndeplinesc criteriile europene, având până la 250 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de maximum 50 de milioane de euro.
FEI susţine companiile mici prin îmbunătăţirea accesului acestora la finanţare în Europa şi în multe ţări din afara Europei.
FEI proiectează şi dezvoltă instrumente de capital de risc şi de creştere, garanţii şi instrumente de microfinanţare pentru promovarea inovării şi creării de locuri de muncă.
În luna decembrie 2023, Alpha Bank România a încheiat un parteneriat cu Fondul European de Investiţii (FEI) pentru implementarea unor instrumente financiare, precum garanţiile de portofoliu.
Cele două produse de garantare sunt parte a pilonului de instrumente financiare din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi se concentrează pe domeniile sustenabilităţii şi competitivităţii.
Produsul SME Sustenabilitate este axat pe finanţările verzi, având ca scop adaptarea companiilor şi a proceselor de afaceri la schimbările climatice cu impact major asupra calităţii vieţii.
Acesta încurajează utilizarea resurselor în mod eficient şi contribuie semnificativ la obiectivul major al Uniunii Europene de a atinge neutralitatea climatică până în anul 2050.
Pe de altă parte, produsul SME Competitivitate se concentrează pe stimularea potenţialului de creştere şi generare de valoare adăugată la nivelul companiilor, prin îmbunătăţirea semnificativă şi/sau extinderea capacităţilor de producţie.
Printre obiectivele acestui parteneriat se numără stimularea spiritului antreprenorial la nivel local, promovarea dezvoltării companiilor mici şi mijlocii, precum şi susţinerea proiectelor de investiţii într-un context de piaţă tot mai dinamic.
Alpha Bank Romania este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare şi financiare din Grecia. Activităţile internaţionale ale Grupului se extind pe lângă Romania, şi în Regatul Unit, Luxemburg şi Cipru.
Alpha Bank Romania este o instituţie financiară aflată printre primele 10 bănci din ţară, cu operaţiuni de bancă universală.
Cu o prezenţă naţională de aproape 30 de ani, Alpha Bank Romania oferă o gamă largă de servicii şi produse moderne atât pentru persoane fizice, cât şi pentru IMM-uri şi segmentul corporativ.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.