Transportatorii continuă protestele demarate miercuri, iar în acest moment se regrupează la intrarea în Capitală, la Afumaţi, a declarat vineri, Alex Perţea, reprezentantul transportatorilor care participă la protest.
Întrebat dacă protestatarii se îndreaptă spre Guvern, el a menţionat că transportatorii nu s-au hotărât în această direcţie şi că „există o posibilitate, nu au nimic organizat în acest sens”.
El a mai spus că în acest moment la protest participă 70-80 de persoane, 30-40 de tractoare şi aproximativ 50 de camioane.
Transportatorii au declanşat miercuri proteste spontane, fiind nemulţumiţi de evoluţia preţului la RCA. De asemenea, reprezentanţii unor organizaţii agricole reprezentantive au anunţat că nu au nicio o legătură cu protestul spontan anunţat în mediul online de fermieri din mai multe zone ale ţării, însă au confirmat participarea unor fermieri din organizaţiile lor.