Inspectorii sanitari veterinari au aplicat, în urma controalelor efectuate în unităţi din industria agroalimentară, amenzi în valoare totală de peste 3,5 milioane de lei şi au reţinut oficial o cantitate de 46,1 tone de produse de origine animală, a anunţat, joi, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Totodată, au fost emise şapte Ordonanţe de suspendare a activităţii şi cinci Ordonanţe de interzicere a activităţii.
Printre deficienţele identificate şi sancţionate au fost:
- depozitarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
- produse cu termen de valabilitate depăşit;
- comercializarea produselor alimentare fără respectarea condiţiilor de igienă sau în spaţii neînregistrate sanitar veterinar;
- lipsa echipamentului de protecţie pentru personalul angajat;
- nerealizarea programului de autocontrol;
- comercializarea de păsări vii fără documente sanitare veterinare;
- manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare;
- nerespectarea frecvenţei de prelevare a produselor conform planului de autocontrol.
De asemenea, s-a mai constatat lipsa documentelor care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor, transport de produse alimentare cu mijloace de transport neînregistrate sanitar veterinar precum şi transport de animale cu mijloace auto neautorizate sanitar veterinar şi fără documentele necesare.
ANSVSA va continua supravegherea operatorilor din industria alimentară şi în perioada următoare, prin intensificarea acţiunilor de inspecţie şi control cu această tematică şi prin asigurarea serviciului de permanenţă, de către personalul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor de la nivelul DSVSA judeţene şi a municipiului Bucureşti.