11 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFranţa: Odată cu vaccinarea raţelor apar şi primele restricţii ale ţărilor importatoare

Franţa: Odată cu vaccinarea raţelor apar şi primele restricţii ale ţărilor importatoare

După debutul vaccinării raţelor împotriva gripei aviare în Franţa, SUA, Canada şi Japonia au început să îşi restrângă importurile de produse din carne de pasăre din Franţa, măsuri cu consecinţe economice limitate, pentru moment, transmite AFP.

„Începând din momentul în care am demarat vaccinarea, aceste ţări au dreptul să considere că Franţa nu mai este o zonă scutită de gripa aviară”, a explicat directorul Asociaţiei Crescătorilor de Păsări din Franţa (ANVOL), Yann Nédélec.

Pe fondul unei crize inedite, care a condus la sacrificare a 32 de milioane de păsări începând din vara lui 2021, Franţa a decis să facă obligatorie vaccinarea preventivă în crescătoriile care au peste 250 de raţe, începând cu data de 1 octombrie 2023. Aceste păsări, crescute pentru foie gras sau pentru carne, au fost vizate în mod special pentru că sunt foarte sensibile la virusul gripei aviare.

Însă campania de vaccinare din Franţa a generat îngrijorări în rândul oficialilor de la Departamentul american al Agriculturii (USDA). Vaccinarea „poate masca o infecţie cu virusul gripei aviare şi permite astfel exportul unor animale infectate sau a unor produse contaminate cu virus în SUA”, a explicat USDA într-un răspuns la o întrebare adresată de AFP.

‹ adv ›

În consecinţă, SUA au decis să interzică importurile provenite din Franţa de păsări vii, ouă pentru incubat precum şi carne de pasăre neprocesată. Produsele realizate pe bază de păsări care au fost gătite astfel încât virusul să fie distrus pot fi importate în continuare cu documentaţia adecvată, a precizat USDA.

În condiţiile în care nu pot garanta că raţele vaccinate nu circulă liber între ţările europene membre ale pieţei comune, SUA au decis să restrângă importurile de raţe vii şi produse brute pe bază de carne de pasăre provenite din această zonă.

La rândul său, Canada a suspendat „temporar” importurile de păsări vii, ouă de incubat şi produse din carne de pasăre proaspete, congelate sau brute provenite din Franţa chiar dacă autorizează în continuare „produsele tratate termic, gătite sau conservate”, a precizat Agenţia canadiană responsabilă cu inspecţia alimentelor.

„Nu ştim dacă carnea provenită de la raţele vaccinate ar putea fi exportată spre alte ţări şi nici dacă Franţa va identifica, urmări şi controla animalele reproducătoare vaccinate”, subliniază Agenţia canadiană.

Aşa cum era de aşteptat, Japonia a impus la rândul său restricţii similare.

Până acum, volumele afectate de aceste restricţii nu sunt enorme, precizează Yann Nédélec. De exemplu, exporturile de păsări vii şi ouă spre SUA nu reprezintă decât 1% din exporturile totale ale Franţei.

Însă produsele cu valoare adăugată mare, cum sunt exporturile de pui din rasa Bresse spre Japonia, sunt şi ele afectate, subliniază directorul Anvol. Acesta adaugă că restricţiile sunt problematice şi pentru sectorul materialului genetic, care cuprinde ouăle pentru incubat şi puii trimişi spre alte crescători unde sunt destinaţi producţiei de ouă sau puii de carne.

Pentru renumitul foie gras, un produs simbol al gastronomiei franceze, situaţia este una problematică mai ales în Japonia, a precizat Marie-Pierre Pé, directoarea Asociaţiei producătorilor de foie gras din Franţa (CIFOG), în condiţiile în care livrările cu destinaţia SUA sunt foarte mici iar restricţiile impuse de Canada nu vizează decât produsele brute.

Însă decizia autorităţilor de la Tokyo era una aşteptată şi „ne-am luat măsuri de precauţie în avans pentru a-i putea servi pe japonezi în timpul sărbătorilor de sfârşit de an”, a spus Marie-Pierre Pé. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Atenționare ANF: Viermele frunzelor de porumb

Primul focar de Viermele frunzelor de porumb Spodoptera frugiperda...
‹ adv ›

Ungaria: Recolta scăzută de floarea-soarelui susține prețul

Potrivit Ministerului Agriculturii din Ungaria, vara anului 2024 a afectat considerabil cultura de floarea-soarelui. Precipitațiile din toamnă au provocat...

Reuters: Fermierii ruși vor opta pentru culturi mai profitabile reducând din grâu

Fermierii din Rusia spun că vor cultiva mai puţin grâu după pierderile semnificative din acest an, trecând la culturi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole