0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAlexandru Bociu: Normele de aplicare a Legii porcului vor fi emise până...

Alexandru Bociu: Normele de aplicare a Legii porcului vor fi emise până la finalul acestei luni

Normele de aplicare a Legii porcului, prin care ne propunem să combatem pesta porcină africană pe teritoriul României, vor fi emise până la finalul lunii septembrie, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Alexandru Nicolae Bociu.

„Încă se lucrează la norme, dar sperăm să le avem până la finalul acestei luni. Legea Porcului este o lege care a fost agreată inclusiv de reprezentanţii de la Bruxelles şi ne propunem să combatem pesta porcină africană pe teritoriul României. Deşi nu mai există o limitare în ceea ce priveşte numărul de animale care pot fi crescute în gospodăriile populaţiei, sunt nişte măsuri draconice de biosecuritate care vor trebui respectate de crescătorii de porci”, a precizat şeful ANSVSA.

Acesta susţine că pentru a reglementa zona privind despăgubirile acordate crescătorilor de porci a fost cooptat Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală (ICADR), care va furniza săptămânal preţurile din acest sector pentru a nu mai exista discrepanţe între diferite zone ale ţării.

„Un lucru bun pe care l-am reuşit este aducerea unui institut în această ecuaţie, care ne va raporta săptămânal preţurile. Este vorba de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală din subordinea Ministerului Agriculturii. Acesta ne va da săptămânal preţul, pentru că au fost foarte multe discrepanţe, iar auditurile efectuate le-au semnalat de-a lungul timpului.

Întrebarea de ce dăm la Olt, de exemplu, cinci lei şi la Satu Mare 12 lei, era legitimă. Am hotărât ca aceste norme de despăgubire să le transformăm într-un HG şi să mergem cu ele la Guvern pentru a avea o putere mult mai mare. Consider că aceste norme vor intra efectiv în vigoare în luna octombrie, iar toate măsurile incluse în lege ne vor ajuta să limităm răspândirea pestei porcine africane pe teritoriul României”, a mai spus preşedintele ANSVSA.

Bociu a menţionat că numărul focarelor de pestă porcină africană (PPA) s-a redus în ultimii doi ani de peste trei ori, de la 1.660 la câteva sute în prezent, dar cele mai multe sunt active în gospodăriile populaţiei.

„În noiembrie 2021, când am preluat acest mandat, erau 1.660 de focare de pestă porcină africană, iar cea mai mare problemă la momentul respectiv se datora faptului că existau foarte multe ferme comerciale afectate, aproximativ 60 de ferme, mai mult de jumătate dintre acestea având o capacitate de peste 20.000 de capete. Astăzi avem o singură firmă afectată, un singur focar activ, de 6.000 de capete, în judeţul Călăraşi, iar restul focarelor sunt în gospodăriile populaţiei”, a explicat Bociu.

‹ adv ›

Conform ultimelor date centralizate de ANSVSA, PPA evoluează în 190 de localităţi din 21 de judeţe, fiind active 481 de focare. De la prima semnalare a virusului PPA în România la 31 iulie 2017 şi până în prezent au fost eliminaţi peste 1,6 milioane de porci afectaţi de boală, iar 7.259 cazuri au fost semnalate la mistreţi.

Întrebat ce şanse are România de a eradica această boală şi care ar fi un orizont de timp, în contextul în care sunt numeroase ţări din Europa care s-au luptat zeci de ani cu pesta porcină africană, şeful ANSVSA a transmis că singura soluţie ar fi apariţia unui vaccin.

„În momentul de faţă boala aceasta nu are leac, iar singura soluţie ar fi apariţia unui vaccin. Suntem în discuţii avansate cu Vietnam, ţară care înţeleg că ar avea un astfel de vaccin, şi vrem să ajungem acolo să vedem efectiv despre ce este vorba. Un lucru important este faptul că fermierii noştri au transmis că sunt dispuşi să fie cobai pentru acest vaccin, adică să testeze vaccinul pe porcii lor, pentru că suntem ţara cea mai afectată din Uniunea Europeană, cu acest sistem special de creştere a porcului. În prezent nu putem spune în câţi ani vom scăpa de această boală, care are o evoluţie foarte atipică.

Au fost cazuri, de exemplu la Timişoara, unde am reuşit să salvăm peste 37.000 de capete din 42.000 de capete. S-a mers cu altă abordare şi a dat roade, dar s-a mai mers şi în alte locuri şi nu a dat roade. Este important să ai ferma într-un anumit fel aşezată, să o poţi compartimenta pe zone epidemiologice. Dacă nu ai ferma de aşa natură, n-ai ce să faci. Noi ne propunem şi facem toate eforturile în sensul de a limita răspândirea PPA, dar repet: singura soluţie ar fi vaccinul. În prezent în foarte multe ţări evoluează PPA, în Austria, Germania, Franţa, Italia, inclusiv ţările nordice – Danemarca şi Suedia – au focare de pestă porcină africană”, a subliniat Alexandru Bociu.

Şi în România se fac cercetări pentru obţinerea unui vaccin pentru PPA, iar în acest sens Autoritatea a semnat un protocol cu ASAS.

„Încercăm şi noi să obţinem un vaccin, ASAS – prin universităţi, prin Ministerul Agriculturii şi prin institutele de cercetare – lucrează la obţinerea unui vaccin pentru pesta porcină africană şi gripa aviară”, a adăugat el.

Preşedintele ANSVSA a dat exemplul Bulgariei, care deţine doar 300.000 de gospodarii în care se cresc porci, faţă de 800.000 în România, însă ţara vecină are încă din 2019 o lege care limitează creşterea porcului la cel mult trei animale, iar în prezent înregistrează doar un caz de PPA şi acela fiind în mediul silvatic la un porc mistreţ.

„În România sunt aproximativ 800.000 de gospodării cu proprietari care cresc porci. În Bulgaria, unde a fost dată o lege foarte aspră în 2019, s-a interzis creşterea unui număr mai mare de trei porci şi aceia castraţi. Acolo, în fiecare comună sau la un anumit număr de locuitori, există o fermă cu maximum 15 scroafe, o exploataţie tip A, iar de acolo toată lumea se aprovizionează cu purcei. Acum înregistrează un singur caz de pestă, la un mistreţ. Deci, în România sunt 800.000 de gospodării cu proprietari care cresc porci, iar în Bulgaria doar 300.000 şi în aceste 300.000 sunt doar trei porci maximum”, a explicat oficialul ANSVSA.

România primeşte în continuare de la Uniunea Europeană 75% din banii pentru despăgubirile acordate crescătorilor de porci, pentru că a reuşit prin Legea porcului să transpună toate recomandările CE din ultimii 5 ani, în urma auditurilor realizate în ţara noastră, în caz contrar riscând tăierea acestor finanţări.

Numai în anul 2022, conform datelor ANSVSA, sumele totale deschise pentru plata despăgubirilor pe PPA au depăşit 135,47 milioane de lei.

Legea porcului, aşa cum este cunoscută în spaţiul public, a fost promulgată de preşedintele României în luna mai a acestui an în forma adoptată de Cameră Deputaţilor la data de 19 aprilie 2023.

Din textul final al legii au fost eliminate mai multe prevederi care îi alertaseră pe crescătorii de porci în gospodării, şi anume limitarea numărului de animale care putea fi crescut în gospodărie, interzicerea reproducerii, hrănirea cu resturi alimentare şi amenajarea unui vestiar în proximitatea coteţului.

Legea privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane în România impune însă proprietarilor de porci să respecte anumite condiţii de reproducţie, creştere, sacrificare şi comercializare a porcilor.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

ANSVSA a aplicat amenzi de 1,6 mln de lei operatorilor din industria alimentară pentru nereguli sanitare

Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au aplicat amenzi în valoare de 1,622 milioane de lei unor operatori...

ANSVSA: Sancțiuni de 68.000 lei aplicate în urma controalelor în industria cărnii de porc

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfășurat, între 23 septembrie și 31 octombrie 2024, o...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole