O hală în care erau ţinute circa 9.000 de găini ouătoare a ars miercuri dimineaţa în judeţul Satu Mare, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş”.
Potrivit sursei citate, incendiul a izbucnit în zona de producţie a halei şi s-a extins la întreaga hală în suprafaţă de 1000 mp, fiind arsă în totalitate.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi 12 cadre militare.
Pompierii au reuşit limitarea incendiului astfel încât să nu se extindă la hala învecinată şi intervin pentru degajarea elementelor combustibile din hală.