4.6 C
București
marți, 26 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMADR: A fost definitivat cadrul legislativ pentru operaţionalizarea Casei de Comerţ Unirea

MADR: A fost definitivat cadrul legislativ pentru operaţionalizarea Casei de Comerţ Unirea

Cadrul legislativ pentru operaţionalizarea Casei de Comerţ Unirea a fost definitivat, prin intermediul acestui instrument fiind asigurat accesul ritmic al consumatorilor la produse proaspete, de calitate, prin lanţul scurt de aprovizionare, evitându-se intermedierea şi deformarea preţurilor, potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea.

Conform unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Executivul a aprobat în şedinţa de vineri Ordonanţa de Urgenţă ce completează OUG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară.

Astfel, se introduc o serie de măsuri care permit operatorilor economici, la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, să fundamenteze bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022, putând astfel să crească operaţionalizarea acestora.

‹ adv ›

Fondurile vor putea fi utilizate pentru reorganizarea şi eficientizarea activităţilor în domenii-cheie (tehnic, operaţional şi marketing), menţinerea şi atragerea de personal cu pregătire şi experienţă profesională, precum şi îndeplinirea obiectivelor de politică salarială.

În acest scop, operatorii economici vor realiza şi aproba programe de dezvoltare, care vor cuprinde măsuri ce vizează creşterea profitului/reducerea pierderilor, după caz, majorarea cifrei de afaceri, sporirea productivităţii muncii, reducerea plăţilor şi a creanţelor restante, se menţionează în comunicat.

„Casa de Comerţ Unirea este un instrument necesar economiei de piaţă, care vizează în principal valorificarea produselor agro-alimentare pe piaţa internă a României, cu accent deosebit pe preluarea şi valorificarea producţiilor realizate de micii producători. Prin intermediul acestui instrument, asigurăm accesul ritmic al consumatorilor la produse de proaspete, de calitate, prin lanţul scurt de aprovizionare, evitându-se intermedierea şi deformarea preţurilor”, a declarat Petre Daea.

Beneficiarii actului normativ sunt întreprinderile publice care nu au obţinut în ultimii doi ani venituri conform obiectului principal de activitate şi care îşi desfăşoară activitatea curentă potrivit criteriilor stabilite la art.8 alin. (1) din OUG nr. 26/2013, iar perioada de aplicare a actului normativ este anul 2022.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Bugetul Programului de susținere a producției de cartof a fost majorat

În cadrul unei Hotărâri aprobate joi, Guvernul a suplimentat...
‹ adv ›

MADR propune modificări ale legislației privind pășunile și sprijin pentru tineretul ovin

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a avut miercuri dimineaţa o întâlnire de lucru cu o delegaţie a...

MADR lansează Ghidul pentru energia regenerabilă în agricultură și industria alimentară

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole