Mii de scorpioni, aflaţi în cutii transparente din plastic, tapetează pereţii unei ferme de scorpioni din provincia turcă Sanliurfa (sud-est), în aşteptarea personalului care să le extragă veninul extrem de scump, folosit în industria farmaceutică şi cosmetică, transmite marţi Reuters.
Folosind pensete, angajaţii fermei scot scorpionii din cutiile în care sunt ţinuţi şi apoi scurg o picătură minusculă de venin din acul caudal al arahnidelor într-un recipient special. Apoi veninul este îngheţat şi transformat în pudră pentru a fi vândut.
Un singur scorpion produce aproximativ două miligrame de venin, iar ferma obţine zilnic aproximativ două grame de venin, conform lui Metin Orenler, proprietarul fermei.
Ferma lui Orenler, care a fost deschisă în 2020, are în prezent aproximativ 20.000 de scorpioni din specia Androctonus Turkiyensis.
Veninul, care ajunge în Franţa, Marea Britanie, Germania şi Elveţia, este folosit pentru a produce cosmetice, analgezice şi antibiotice, conform lui Orenler care a mai precizat că un litru de venin de scorpion valorează 10 milioane de dolari.