0.5 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

-

HomepageAdvBERD pune la dispoziţia fermierilor români 20 de milioane de euro pentru...

BERD pune la dispoziţia fermierilor români 20 de milioane de euro pentru a creşte siguranţa alimentară

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat marţi că a aprobat un împrumut de 20 de milioane de euro către Agricover Credit IFN, un creditor agricol nebancar, pentru a susţine investiţiile şi nevoile de finanţare a capitalului de lucru ale fermierilor, informează un comunicat de presă.

Împrumutul face parte din Cadrul de Rezilienţă şi Mijloace de Subzistenţă al BERD, în valoare de două miliarde de euro, cadru ce are ca scop susţinerea ţărilor şi companiilor afectate de războiul asupra Ucrainei.

Ţările vecine României, Ucraina şi Rusia, sunt ambele mari producătoare de cereale, iar preţul grâului, care era cu aproape 50% peste media din 2017-2021 în februarie, când Rusia a invadat Ucraina, a crescut constant de la începutul războiului.

După recolte slabe, pandemia de Covid-19 şi problemele legate de lanţul de aprovizionare exacerbate de război, stocurile globale de cereale au fost cu peste 30% sub media ultimilor cinci ani.

România a atins o producţie agricolă record în 2021 şi are o capacitate semnificativă de producţie de cereale şi seminţe oleaginoase. În timp ce fermierii români se confruntă cu o creştere a preţurilor materiilor prime şi a facturilor la energie, această producţie record, împreună cu preţurile ridicate de vânzare şi cererea internaţională de culturi mai mare, se combină pentru a sprijini fermierii locali să se adapteze mediului actual.

Agricover Credit IFN lucrează cu peste 4.700 de fermieri din România. Este o subsidiară a Agricover Holding, care oferă fermierilor servicii financiare şi de agrobusiness printr-un model de afaceri bine integrat, centrat pe satisfacerea nevoilor esenţiale ale fermierilor.

Compania, client BERD din 2018, este deţinută integral de către Agricover Holding S.A., un jucător major în sectorul agricol românesc, cu peste 20 de ani de activitate, în care BERD este acţionar.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu.

În România, unde este un investitor major, BERD se concentrează asupra finanţării infrastructurii, creşterii productivităţii şi consolidării sectorului financiar. Până în prezent, BERD a investit aproape 9,7 miliarde de euro în 488 de proiecte în România. 

Adv
Adv
Advertoriale și comunicate de la cele mai importante companii și organizații din agrobusiness-ul românesc.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Interpoma 2024: datele preliminare ale recoltei 2024/2025 prezentate la deschiderea oficială

A fost inaugurată cea de-a 13-a ediție a Interpoma,...

Soluții avansate post-recoltă: Creșterea profitabilității prin gestionarea precisă a depozitării la rece

În pomicultura modernă, gestionarea optimă post-recoltă este de o importanță crucială. Practicile post-recoltă, în special depozitarea la rece, joacă...

Premieră mondială: Corteva anunță grâul hibrid non-OMG

Corteva a anunțat pe 18 noiembrie o descoperire revoluționară pentru una dintre cele mai importante culturi alimentare din lume...

Bayer și Orbia Netafim extind colaborarea cu noi produse pentru sectorul horticol

Divizia de Agricultură de Precizie a Orbia, Netafim, și Bayer au anunțat extinderea colaborării lor strategice, începând cu noi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole