5.4 C
București
marți, 3 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleTrichoderma - cum o utilizăm pentru a combate natural bolile și crește...

Trichoderma – cum o utilizăm pentru a combate natural bolile și crește imunitatea plantelor

În ciuda numelui destul de complicat, Trichoderma nu este o boală, ci un remediu pentru combaterea bolilor produse de ciuperci la plante.

Pentru început, haideți să ne clarificăm ce este Trichoderma. Aceasta este doar o ciupercă din clasa Ascomicetelor, familia Hypocreaceae. Valoarea sa principală pentru producători constă în faptul că în procesul de dezvoltare, ciupercile din genul Trichoderma produc mai multe tipuri de antibiotice care distrug ciupercile fitopatogene.

Cum funcționează Trichoderma

De fapt, Trichoderma este o ciupercă comună ce se află în sol și care e folosită în agricultură de mai bine de 70 de ani.

‹ adv ›

Dezvoltându-se pe suprafața rădăcinilor oricăror plante, crește capacitatea lor de absorbție, creează o barieră naturală pentru flora fitopatogenă și sporește imunitatea.

În plus, în procesul de nutriție, Trichoderma descompune polizaharidele, transformând nutrienții disponibili din sol într-o formă care este ușor asimilată de către plante.

Principalul său avantaj este că rădăcinile sau semințele tratate cu Trichoderma nu sunt aproape niciodată afectate de boli fungice.

Adică, putregaiul alb sau cenușiu, fuzarioza, alternarioza, piciorușul negru, sau alte boli produse de ciuperci sunt menținute sub control.

Trichoderma harzianum la microscop:

Sursă: US Department of Agriculture, Agricultural Research Service, Systematic Botany and Mycology Laboratory
  • Pe baza sporilor, miceliului și resturilor Trichodermei se produc preparate precum Trichodermina (Trichoderma harzianum), utilizate pentru combaterea fuzariozei, putregaiului radicular sau ascohitozei la legume.
  • Produse pe bază de Trichoderma lignorum sunt utilizate pentru tratarea semințelor și prevenirea putregaiului alb la floarea soarelui, iar la vița de vie pentru stropiri în perioada vegetației în scopul combaterii putregaiului cenușiu.
  • Randamentul plantelor se modifică, de asemenea, datorită nutriției îmbunătățite, produc cu aproape o treime mai multe fructe decât de obicei.
  • Trichoderma și preparatele pe bază de ea sunt netoxice pentru oameni, animale, insecte și pești, nu se acumulează în sol și nu afectează gustul și aspectul plantelor cultivate.

Cum utilizăm Trichoderma pentru tratarea plantelor

Aplicarea Trichodermei depinde de problema pe care doriți să o rezolvați. În principiu, introducerea în orice stadiu de creștere a plantelor le va aduce numai beneficii.

Dar trebuie să știți, că Trichoderma se poate dezvolta numai la temperaturi de la 5 la 35°C, ceea ce înseamnă că este inutil să o folosești în sezonul rece (la începutul primăverii sau toamna târziu după recoltare).

Tratamentul semințelor cu Trichoderma

Tratamentul înainte de însămânțare al semințelor cu Trichoderma se efectuează cu 1-3 zile înainte de însămânțare.

Acestea sunt înmuiate într-o soluție preparată conform instrucțiunilor de pe ambalaj. De obicei, se pregătește o soluție de 50 ml la 100 ml de apă și se înmoaie timp de 60 de minute. Cu produse pe bază de Trichoderma lignorum se realizează prăfuirea semințelor în același scop.

Semințele astfel tratate germinează mai bine și au cu 20% mai puține șanse de a suferi de boli fungice în stadiul de răsad.

Tratamentul răsadurilor cu Trichodermă

Pentru a întări imunitatea plantelor și a condiționa supraviețuirea, tratamentul cu Trichoderma poate fi efectuat chiar înainte de plantarea răsadurilor într-un loc permanent.

Pentru a face acest lucru, pregătiți o soluție nutritivă în funcție de recomandările de pe ambalaj. De obicei, se folosesc proporțiile de 100 ml la 10 litri de apă. Cu soluția obținută se tratează răsadul.

Dacă răsadurile au fost deja scoase din ghivece, le puteți scufunda în soluția de Trichoderma timp de 10-20 de minute, apoi le puteți planta.

În plus, produse pe bază de Trichoderma lignorum se utilizează pentru a proteja plantele de boli cum ar fi putregaiul rădăcinii, prin stropirea plantelor în regiunea coletului cu suspensie de 0,5%. Norma de consum a soluției de lucru 0,25-0,3 l/plantă (1,25-1,5 g/plantă).

Prelucrarea solului cu Trichoderma

Este logic să tratați solul cu Trichoderma în două cazuri – ca măsură preventivă înainte de plantare și în timpul lucrărilor de primăvară sau de toamnă.

În primul caz, pentru majoritatea produselor, se prepară o soluție (50 ml la 10 litri de apă) și se udă cu amestecul rezultat 10 metri pătrați de sol. Sau se iau deja 150 ml de preparat pentru o găleată cu apă, dacă problema e gravă.

Primăvara, prelucrarea se efectuează cu o săptămână înainte de plantarea și semănatul semințelor, toamna – imediat după recoltare sau când rezidurile de plante sunt introduse în pământ.

Totodată, produse pe bază de Trichoderma lignorum se introduc în ghiveciul cu torf și gunoi de grajd sau la răsădirea plantelor. De obicei, sunt recomandate 0,5-1,0 g/ghiveci sub plantă.

Tratamentul plantelor cu Trichodermă împotriva bolilor

Dacă termenul tratamentelor preventive a fost deja ratat și ați găsit primele semne de boală, cum ar fi putregaiul alb sau cenușiu ori alte boli produse de fungi, le puteți trata urgent cu Trichoderma.

Pentru a face acest lucru, adăugați 75-100 ml de preparat la o găleată cu apă și turnați sub rădăcină la fiecare 10-12 zile, până când semnele bolii dispar.

Puteți face acest lucru și înainte de recoltare, deoarece s-a dovedit a fi un tratament efectiv.

Important! Produsele pe bază de Trichoderma lignorum și Trichoderma harzianum sunt permise pentru utilizare în agricultura ecologică.

‹ adv ›

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Electroconductivitatea solului (EC) – factor cheie în nutriția legumelor

Electroconductivitatea solului (EC) este unul dintre cei mai importanți...
‹ adv ›

Cum apare rezistența dăunătorilor la insecticide?

Insecticidele pot ținti diferite sisteme fiziologice ale insectelor dăunătoare și, prin urmare, se divizează după modul lor de acțiune,...

Cum se utilizează fungicidele pe bază de microorganisme

Metodele de aplicare a fungicidelor pe bază de microorganisme diferă substanțial de cele ale fungicidelor convenționale, precum și de...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole