Românii de la Chromosome Dynamics (CHRD), companie specializată în dezvoltarea de soluţii IT şi Inteligenţă Artificială (AI) orientate pe agribusiness, anunţă lansarea celei mai noi soluţii hardware de diagnosticare pentru culturile agricole, botezată Spell Box.
Potrivit unui comunicat al companiei, transmis marţi AGERPRES, Spell Box vine în sprijinul fermierilor cu o bază solidă de date despre boli şi dăunători, cu o precizie maximă, înlăturând orice eroare umană legată de natura problemei plasate spre analiză datorită mediului controlat în care sunt realizate fotografiile.
Astfel, device-ul hardware permite introducerea şi scanarea în timp real a plantelor sau roadelor bolnave, oferind utilizatorului un raport complet despre problemele identificate şi despre soluţiile găsite.
Citirea informaţiilor se realizează cu ajutorul unei camere poziţionate în interiorul terminalului, iar un raport complex este afişat direct în aplicaţia Spell Box. Ulterior, unul dintre consultanţii distribuitorului partener poate găsi în cel mai scurt timp o rezolvare la problemele descoperite.
Reprezentanţii producătorului estimează că primul lot de Spell Box ar urma să fie livrat partenerilor în luna octombrie a acestui an.
Spell Box este un instrument profesional ce beneficiază de update-uri continue. La data lansării, instrumentul va putea să recunoască dăunătorii şi factorii patogeni din culturile de păioase, prăşitoare şi oleaginoase. Totodată, va deservi legumicultorii profesionişti pentru o varietate mare de culturi vegetale.
Chromosome Dynamics (CHRD), dezvoltator de soluţii IT & AI orientate pe agribusiness, a încheiat un plasament privat, intermediat de casa de brokeraj Goldring. În cadrul ofertei au fost emise 111.929 de acţiuni cu o valoare totală de 3.357.870 de lei, la un preţ de 30 de lei/acţiune.
Oferta a atins pragul de succes, fiind suplimentată cu 882.870 de lei, conform casei de brokeraj.