Programul Agro IMM Invest ar putea avea în 2022 un buget de 5 miliarde de lei, faţă de 4 miliarde de lei în acest an, a declarat joi Cristian Cosmin, director general adjunct al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).
El a precizat că IMM Factor este, de asemenea, un program „foarte necesar”, cu un buget tot de miliard de lei, iar „Noua casă” – cel mai cunoscut program al Fondului – are alocată o sumă de 1,5 miliarde lei în acest an.
Cristian Cosmin a menţionat că, deşi nu are o statistică la zi, estimează la 500.000 numărul IMM-urilor, iar acestea reprezintă 99% din firmele din România. El susţine că în primul trimestru din 2021 au fost înregistrate 41.251 de entităţi noi faţă de 27.129 în 2020.
‹ adv ›
În opinia sa, Programul IMM Invest a fost „un mare succes”, fiind principalul program guvernamental prin care s-a salvat economia României, iar în lipsa acestuia am fi avut consecinţe economice foarte grave, precum o scădere foarte mare a consumului, o prăbuşire a numărului de IMM-uri şi un nivel ridicat al şomajului.