Holdingul privat African Industries Group (AIG), cu investiţii în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de Vest, a obţinut un credit în valoare de 49,4 milioane de euro, sumă care va fi investită pentru extinderea activităţii agricole din România a grupului, prin preluarea a 13.700 de hectare în sudul ţării.
Conform unui comunicat al BT remis, marţi, AGERPRES, finanţarea sindicalizată a fost coordonată de Banca Transilvania, în calitate de aranjor principal mandatat, iar din sindicatul de bănci face parte şi OTP Bank România, ambele bănci fiind finanţatori.
Tranzacţia pentru care holdingul AIG, deţinut şi controlat de fraţii Raj şi Alok Gupta, a semnat această finanţare sindicalizată, este una de referinţă pe piaţa de agribusiness din România, având în vedere că destinaţia principală a creditului este preluarea Thames Farming Enterprises (Olanda), compania-mamă a fermelor Agricom Borcea, Tudor 92, Concordia Agro şi Alisa Farm Management, din judeţul Călăraşi, cu o suprafaţă totală de 13.700 hectare şi o capacitate de depozitare de aproape 40.000 de tone, se menţionează în comunicat.
Echipa multidisciplinară Deloitte România şi Reff & Asociaţii a oferit servicii de consultanţă, un proces detaliat de due diligence, asistenţă în structurarea tranzacţiei, precum şi pregătirea şi negocierea documentelor tranzacţiei.
Echipa internaţională Dentons a condus consultanţa cu privire la tranzacţia de achiziţie (guvernată de drept englez), precum şi cu privire la finanţarea pentru achiziţie, pusă la dispoziţie de Banca Transilvania şi OTP Bank. Consilierul juridic pentru Banca Transilvania a fost firma de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii, iar EY a fost tax adviser-ul tranzacţiei.
African Industries Group este un holding privat fondat în anul 1971, cu investiţii în Europa, Africa de Vest şi Orientul Mijlociu, cu venituri anuale de aproximativ 1,2 miliarde dolari.
Activităţile grupului sunt mai ales în industria fierului şi oţelului, industria chimică şi materiale de construcţii, agricultură şi dezvoltare imobiliară. African Industries Group are în prezent peste 10.000 de angajaţi în peste 10 ţări din întreaga lume.
Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România şi principalul finanţator al economiei. Banca are peste 18% cotă de piaţă, 3,4 milioane de clienţi, 3 linii de business, peste 9.000 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi.
OTP Bank România, subsidiară a OTP Group, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. Banca ocupă locul 9, în funcţie de active, în clasamentul jucătorilor bancari din România, din decembrie 2018.
OTP Group are peste 70 de ani de activitate în sectorul financiar din Europa Centrală şi de Est, în timp ce subsidiara din România a acumulat 16 ani de prezenţă de piaţa locală.