Holde Agri Invest, companie românească care exploatează terenuri agricole, anunţă achiziţionarea unei noi ferme în judeţul Călăraşi, în apropiere de nucleul Frumuşani, ce are o suprafaţă de 230 de hectare de teren, operate integral în regim de arendă.
Potrivit unui comunicat al companiei, valoarea tranzacţiei se ridică la 2 milioane de lei. În preţul plătit de Holde sunt incluse culturile pentru anul curent – grâu, floarea-soarelui, porumb, iar producţia obţinută cât şi subvenţiile APIA aferente pentru anul acesta vor fi încasate de către Holde.
Ferma recent achiziţionată face parte din planul Holde de utilizare a sumei atrasă de la investitori în urma operaţiunii de majorare a capitalului social desfăşurată în luna iulie a acestui an, în vederea extinderii suprafeţelor de teren exploatate de companie.
Cele 230 de hectare de teren sunt situate în apropiere de nucleul Frumuşani, care în urma acestei tranzacţii ajunge la o suprafaţă de 3.620 hectare de teren. Holde deţine în acest moment trei nuclee, Roşiori, Frumuşani şi Videle care se întind pe o suprafaţă totală de 9.500 de hectare.
În ceea ce priveşte investiţiile de modernizare a fermelor, la mijlocul lunii septembrie, Holde a pus în funcţiune primul proiect de irigaţii, care acoperă o suprafaţă de 125 de hectare în zona fermei Frumuşani şi este alimentat din râul Dâmboviţa.
Valoarea investiţiei a fost de aproximativ 1,7 milioane de lei şi va contribui la creşterea productivităţii culturilor de porumb şi soia.
Începând cu data de 11 octombrie 2021, acţiunile HAI vor fi incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de Bursa de Valori Bucureşti pentru piaţa AeRO.
BET-AeRO va include 20 de companii de pe această piaţă, selectate pe bază de criterii cantitative, precum lichiditate şi capitalizarea free-float-ului. În cadrul acestui indice, Holde va deţine a doua cea mai mare pondere, respectiv 12,17%.
Holde Agri Invest este o companie iniţiată de un grup de antreprenori români având ca obiectiv dezvoltarea acesteia pentru a deveni lider în domeniul agriculturii din România. Înfiinţată în 2018, compania exploatează aproximativ 10.000 de hectare de teren, organizate în trei nuclee – ferma Roşiori situată în Roşiori de Vede (judeţul Teleorman), Frumuşani (judeţul Călăraşi) şi Videle (judeţul Teleorman).
Începând din octombrie 2020, Holde Agri Invest este o companie publică cotată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti cu simbolul HAI, iar din luna octombrie 2021, compania este inclusă în indicele BET-AeRO al BVB, având a doua cea mai mare pondere, respectiv 12,17%.
Sursa foto: flickr.com