Compania Helvét-Farm din sud-estul Ungariei a investit într-o fabrică modernă de procesare a mazării, cu o capacitate de 30.000 de tone anual, destinată producției de concentrat proteic din mazăre, făină de mazăre și proteine vegetale texturate.
Investiția răspunde cererii tot mai mari pentru proteine vegetale alternative la soia, pe fondul interesului crescut pentru produse alimentare sustenabile.
Noua unitate de producție este amplasată în Orosháza (județul Békés) și a fost construită în colaborare cu ProcessTrade, care a coordonat proiectul, și compania elvețiană Bühler, furnizorul echipamentelor tehnologice.
Potrivit lui Bertalan Szemerey, director general Helvét-Farm, compania urmărește dezvoltarea unei soluții integrate pentru piața proteinelor vegetale, notează World Grain.
„Mazărea contribuie la biodiversitatea locală, iar obiectivul nostru este să o oferim ca alternativă la soia. Dorim să oferim o concurență puternică printr-un lanț de aprovizionare controlat și prin tehnologii eficiente”, a declarat acesta.
Fabrica este una dintre puținele unități din Europa care combină fracționarea uscată și extrudarea în aceeași linie de producție, ceea ce permite obținerea a două fracții cu valoare ridicată: una bogată în proteine și una bogată în amidon.
Această abordare tehnologică crește eficiența procesării și permite utilizarea ingredientelor în produse alimentare inovatoare.
Construcția unității a început în septembrie 2023, iar lucrările au fost finalizate un an mai târziu. Pentru a asigura materia primă necesară funcționării la capacitate maximă, compania estimează că este nevoie de 9.000–10.000 de hectare cultivate cu mazăre.
Helvét-Farm aplică regula „70/70”, ceea ce înseamnă că 70% din materia primă este achiziționată dintr-un perimetru de maximum 70 km, pentru a reduce costurile logistice și a consolida cooperarea cu fermierii locali.
Pe plan global, piața proteinelor din mazăre este în creștere accelerată. În Uniunea Europeană, valoarea acestei piețe ar putea crește de la 460 milioane de dolari în 2025 la 980 milioane de dolari până în 2035, ceea ce corespunde unei rate anuale de creștere de aproximativ 7,9%.
Procesarea mazării implică însă provocări tehnologice specifice. Variabilitatea conținutului de proteine și amidon, influențată de soi, condițiile de cultivare și anul agricol, face ca procesarea industrială să fie mai complexă decât în cazul cerealelor precum grâul.
Ingrediente obținute în această unitate vor fi utilizate într-o gamă largă de produse, precum alternative vegetale la carne și lactate, produse de panificație, gustări, alimente ready-to-eat, dar și în hrană pentru animale și animale de companie.
Deși inițial compania estima că doar aproximativ 5% dintre clienți vor proveni din regiune, interesul din Europa Centrală și de Est a depășit așteptările.
Potrivit conducerii Helvét-Farm, până la 30–50% dintre clienți ar putea proveni din țări apropiate, precum România, Serbia, Croația și Austria.













