Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va modifica legislaţia astfel încât toată carnea de porc congelată care ajunge în România din Uniunea Europeană să nu mai poate fi comercializată drept proaspătă, a anunţat, miercuri, ministrul de resort, Florin Barbu, după întâlnirea cu crescătorii de porci.
„Am luat decizia, împreună cu colegii de la ANSVSA şi ANPC, să modificăm Ordinul 183 şi Ordinul 494 din 2002, astfel încât carnea de porc care se comercializează prin magazinele de retail, dacă este congelată, să fie inscripţionată că este decongelată, iar carnea proaspătă ieşită din abator să aibă 48 ore şi un termen de valabilitate de şase zile.
Sunt foarte multe probleme în sectorul cărnii de porc, lucru pe care l-am spus şi la Comisia Europeană, în Consiliul AgriFish. Vorbim de valorificarea cărnii de porc de la fermieri, unde preţurile în momentul de faţă sunt foarte scăzute”, a explicat ministrul.
Potrivit acestuia, fermele româneşti producătoare de carne de porc au pierderi semnificative de aproape 30%.
„Sunt pierderi semnificative de aproape 30% la fermele din România dezvoltate de noi în ultimii ani. Vorbim de cele două programe importante de reproducţie pentru 1,5 milioane de purcei, dar şi de partea de fonduri europene, unde am finalizat aproape 27 de ferme, prin fermele de gras.
Nu voi accepta niciodată ca în România să vedem un preţ la carnea de porc în magazinele de retail de 17,18, 20 de lei pe kilogram, iar porcul în viu să plece de la poarta fermei cu 4,8 lei pe kilogram. Este fără precedent ca un purcel care are un cost de producţie de aproape 80 euro, băgat într-o fermă de gras, ţinut trei luni cu cheltuieli pentru îngrăşare, să ajungă la 110 kg şi să fie vândut cu 85 euro”, a subliniat Barbu.
Ministrul a precizat că va încerca să-i explice şi prim-ministrului că piaţa cărnii de porc trebuie reglementată din nou.
„Voi avea o discuţie şi cu domnul prim-ministru pentru acoperi pierderile înregistrate de către ferme în anul 2025 şi împreună cu Consiliul Concurenţei şi cu toate instituţiile din România să putem reglementa piaţa de carne de porc în România”, a adăugat ministrul Agriculturii.
Acesta a amintit că există în derulare o anchetă a Consiliului Concurenţei privind valorificarea cărnii de porc pe teritoriul României.
„Trebuie să vedem preţul de la poarta fermei şi preţul magazinului de retail din România. Sunt diferenţe foarte mari pentru că poate exista pe acest lanţ o practică neloială între producătorul de carne, abator şi magazinul de retail”, a explicat Barbu.
O întâlnire de lucru a ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, cu crescătorii de porci, a avut loc miercuri la sediul ministerului, în prezenţa reprezentanţilor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi ai Consiliului Concurenţei.













