2.3 C
București
marți, 17 februarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANM: Cod portocaliu de ninsori abundende şi viscol în 12 judeţe şi...

ANM: Cod portocaliu de ninsori abundende şi viscol în 12 judeţe şi în Bucureşti, până miercuri la prânz

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod portocaliu de ninsori abundente, intensificări puternice ale vântului şi viscol puternic, valabilă în 12 judeţe şi în Bucureşti.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 17 februarie, ora 20:00 – 18 februarie, ora 12:00, în Muntenia şi în sudul Moldovei va ninge abundent şi se va depune strat consistent de zăpadă, cu grosimi de 20 – 50 cm (echivalent în apă de 20 – 50 l/mp).

‹ adv ›

Vântul va avea intensificări puternice cu rafale de 60 – 85 km/h (cu vitezele cele mai mari în judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi).

De asemenea, va fi viscol puternic, zăpada va fi troienită şi vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod portocaliu sunt: Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

De asemenea, în perioada 17 februarie, ora 10:00 – 18 februarie, ora 12:00 va fi valabil un Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, viscol şi polei în zone din sud-estul Olteniei, sudul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi Moldova.

‹ adv ›

Ziua, vor fi precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă, ninsoare), iar noaptea vor predomina ninsorile. În Dobrogea va ploua, iar spre sfârşitul intervalului ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 25 – 30 l/mp şi izolat de peste 40 – 45 l/mp. Totodată, se va depune strat de zăpadă în medie de 10 – 30 cm.

În sud-estul teritoriului, local, se va depune polei, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50 – 70 km/h, va fi viscol şi vizibilitate redusă sub 100 de metri.

Un al doilea Cod galben de vreme rea va fi în vigoare de marţi seara, de la ora 22:00, până miercuri, la ora 12:00, în Carpaţii Meridionali, în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali şi în Munţii Banatului, unde vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 70 – 90 km/h, va fi viscol şi vizibilitate redusă sub 100 de metri.

În plus, se va depune strat de zăpadă în medie de 10 – 20 cm (echivalent în apă de 15 – 25 l/mp). 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AgroMeteo: Culturile de câmp se vor menţine în starea de repaus biologic, în aproape toată ţara 

Aprovizionarea cu apă în cultura grâului de toamnă va...
‹ adv ›

ANM: Ninsori, viscol și vreme rece în cea mai mare parte a țării, până miercuri

Meteorologii au emis, luni, o informare de precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, strat de zăpadă, polei, intensificări ale...

ANM: Cod galben de ceaţă, burniţă şi polei în zone din 14 judeţe, vineri dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile pentru zone din 14...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole