Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a primit 51 de proiecte de investiţii în sectorul legume şi/sau cartofi în valoare totală de 358,52 milioane de euro, fondurile alocate intervenţiei DR-16 fiind epuizate înainte de termenul limită de închidere a sesiunii pentru toate cele trei componente.
Potrivit unui comunicat al AFIR, proiectele au fost depuse în intervalul 19 ianuarie – 02 februarie 2026, iar alocarea financiară totală pentru finanţare în cadrul acestei sesiuni a intervenţiei DR-16 este de 151,38 milioane de euro.
„Am primit la AFIR cereri de finanţare în procent de 240% din alocarea disponibilă pentru finanţarea investiţiilor din sectorul legume şi cartofi, iar acest fapt reconfirmă interesul major pentru acest tip de finanţare, precum şi nevoia de modernizare şi de creştere a competitivităţii fermelor.
În acelaşi timp, este şi un argument concret privind necesitatea continuării şi majorării finanţărilor acordate de Comisia Europeană pentru investiţii în sectorul agroindustrial, ceea ce ne va permite să asigurăm o dezvoltare durabilă a industriei agroalimentare pe termen mediu şi lung”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
Sesiunea pentru intervenţia DR-16 a fost deschisă în data de 19 ianuarie 2026 şi pentru două dintre componentele intervenţiei, respectiv „Legume – ferme individuale” şi „Cartof” s-a închis în data de 24 ianuarie 2026, ca urmare a depăşirii plafonului maxim de depunere stabilit.
Pentru componenta „Legume – ferme individuale”, cu o alocare de 70,38 milioane de euro, au fost depuse 132 de cereri de finanţare în valoare totală de 209,45 milioane de euro.
Pentru componenta „Cartof”, cu o alocare de 51 milioane de euro, au fost depuse 94 de cereri de finanţare, însumând 103,58 milioane de euro.
Totodată, pentru componenta „Forme asociative – legume” din cadrul intervenţiei DR-16 s-au depus 25 de cereri de finanţare în valoare de 45,49 milioane de euro, alocarea fiind de 30 de milioane de euro.
Finanţarea proiectelor prin intervenţia DR-16 este asigurată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 cu fonduri europene acordate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cu fonduri naţionale acordate de la bugetul de stat.













