România este reprezentată de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, la reuniunea Working Party on Animals and Veterinary Questions (Chief Veterinary Officers – CVO), găzduită de Consiliul Uniunii Europene.
Potrivit unei postări publicată, miercuri, pe pagina oficială de Facebook a instituţiei, pe agenda discuţiilor de la Bruxelles, în perioada 27 – 28 ianuarie, se află teme esenţiale pentru sectorul sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentare, precum: programul Preşedinţiei Ciprului la Consiliul UE, Task Force pentru controalele la import – măsuri şi coordonare la nivel european; pachetul de simplificare pentru siguranţa alimentelor şi a furajelor; EuFMD – prioritizarea activităţilor şi actualizări privind prevenirea şi controlul bolilor; WOAH – guvernanţă, poziţia regiunii Europa, potenţiala apartenenţă a UE şi consolidarea dialogului cu regiunea Orientului Mijlociu.
De asemenea, se dezbat iniţiativele europene actuale şi viitoare privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, se prezintă aspecte de interes legate de sănătatea animalelor în Cipru şi se discută despre siguranţa alimentară şi consolidarea controalelor pe întreg lanţul alimentar.
Reprezentanţii ANSVSA precizează că instituţia va contribui activ la politicile europene privind sănătatea animalelor, bio-securitatea şi siguranţa lanţului alimentar, în beneficiul fermierilor şi al cetăţenilor.













