-3.6 C
București
marți, 20 ianuarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleTrei din patru fermieri români vor să primească elevi din liceele agricole...

Trei din patru fermieri români vor să primească elevi din liceele agricole la practică, dar nu au timp şi personal

Trei din patru fermieri din România sunt interesați să primească elevi din liceele agricole în practică, însă lipsa de personal și necunoașterea procedurilor de colaborare cu școlile rămân principalele obstacole.

Aceasta este una dintre concluziile unui studiu realizat de Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), în cadrul consorțiului Creștem prin Educație Agricolă (CEA), care analizează relația dintre învățământul agricol și mediul de business din agricultură.

‹ adv ›

În acest context, consorțiul CEA lansează un apel public către fermieri și companiile din sectorul agroalimentar pentru a se implica activ în formarea viitoarei generații de profesioniști, prin campania „Ia elevi în practică”.

Inițiativa își propune să ofere informații și soluții concrete pentru organizarea stagiilor de practică în ferme și unități de producție.

Practica lipsește din parcursul multor elevi

Datele colectate de CRPE arată un dezechilibru major între nevoile pieței și realitatea din școli.

Unul din trei elevi care se apropie de absolvirea unui liceu agricol sau a unei școli profesionale nu a efectuat nicio oră de practică la un agent economic, pe parcursul studiilor.

‹ adv ›

În paralel, peste jumătate dintre fermierii chestionați în 2025 declară că se confruntă cu lipsa forței de muncă, atât calificată, cât și necalificată.

Deși majoritatea fermierilor sunt deschiși să organizeze stagii de practică, foarte puțini cunosc pașii necesari pentru colaborarea cu liceele agricole sau au inițiat un astfel de parteneriat.

CRPE subliniază că învățământul agricol traversează una dintre cele mai bune perioade din ultimii ani, însă această evoluție nu poate fi susținută fără implicarea directă a mediului de afaceri.

Platformă dedicată și sprijin logistic pentru fermieri

Pentru a reduce barierele administrative și de informare, CRPE a elaborat un ghid de practică și o procedură simplificată de înscriere într-o bază de date națională, accesibilă liceelor agricole.

Platforma permite conectarea rapidă dintre școli și companiile interesate de stagii de practică.

Studiul explică și de ce mulți agenți economici ezită să se implice. 47% invocă lipsa timpului necesar pentru coordonarea elevilor, 37% spun că nu au suficient personal pentru rolul de tutori de practică, iar 27% consideră că angajații lor nu sunt suficient de pregătiți pentru a transmite cunoștințe mai departe.

Din totalul celor 777 de firme chestionate, doar un sfert au avut până acum contact cu un liceu agricol, însă 75% se declară interesate de colaborări viitoare.

În același timp, companiile au indicat și ce pot oferi elevilor aflați în practică. 57% pot pune la dispoziție echipamente de lucru și materiale de învățare, o treime pot asigura masa, un sfert pot deconta transportul, 20% pot oferi bursă sau remunerație, iar sub 10% pot asigura cazare.

Colaborăm cu 59 de licee agricole din toată țara și ne așteptăm ca directorii sau profesorii responsabili de practică să contacteze direct companiile din proximitate înscrise pe platforma www.educatieagricola.ro. Noi vom sprijini acest proces cu informațiile și logistica disponibile. Colaborarea trebuie să pornească de la nivel local, într-un demers din care ambii parteneri au de câștigat”, explică reprezentanții CRPE, subliniind rolul fermierilor în formarea viitorilor specialiști.

Studiul a fost realizat în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, pe baza chestionarelor distribuite prin Direcțiile Agricole Județene, către agenți economici care, în prezent, nu sunt parteneri de practică ai liceelor agricole.

Datele oficiale arată că liceele agricole sunt pe un trend ascendent. În ultimii cinci ani, numărul absolvenților a crescut cu 10%, iar unitățile de învățământ beneficiază anual de alocări dedicate pentru cheltuieli materiale și dotări.

Totuși, raportul CRPE semnalează un decalaj important între nivelul tehnologic din școli și cerințele pieței.

La finalul anului școlar 2024–2025, din cei 4.234 de absolvenți ai liceelor și școlilor postliceale agricole, 1.087 s-au angajat în agricultură sau domenii conexe, peste 1.300 au ales alte sectoare, 364 au plecat în străinătate, iar 835 și-au continuat studiile universitare. Mai puțin de 15% nu aveau un loc de muncă, un procent semnificativ sub media națională a neocupării tinerilor, estimată de Eurostat la aproximativ 25%.

Chiar dacă 39% dintre elevi ajung la liceele agricole din lipsă de alternative, majoritatea se declară, la finalul studiilor, „destul de mulțumiți” sau „foarte mulțumiți”.

Acest fapt indică o capacitate reală a acestor școli de a oferi o experiență educațională apreciată, în ciuda limitărilor de ordin tehnologic.

Într-un context internațional marcat de dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale, cererea pentru meserii calificate în agricultură și domenii tehnice este în creștere, iar mai multe state europene investesc masiv în programe de ucenicie și recalificare.

De ce evită firmele organizarea stagiilor de practică

Datele CRPE confirmă că învățământul agricol poate deveni o soluție viabilă pentru piața muncii, cu condiția consolidării parteneriatelor dintre școli și agribusiness.

Creștem prin Educație Agricolă este un program care reunește învățământul agricol, noile tehnologii și mediul de afaceri, adresându-se tuturor celor 59 de licee tehnologice cu profil agricol din România.

Programul este finanțat de Romanian-American Foundation și implementat de un consorțiu format din World Vision România, Junior Achievement România, Fundația Civitas pentru Societatea Civilă și Centrul Român de Politici Europene, cu obiectivul declarat de a construi o punte funcțională între educație și piața muncii din agricultură.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Admiterea de toamnă la USV Iași se încheie pe 5 septembrie – sute de locuri la buget și taxă

La Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la...
‹ adv ›

Internship-uri plătite în agricultură și mediu pentru studenții USV Iași

USV Iași: Internship-urile oferite de Universitatea de Științe Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) sunt căutate de...

Noi burse pentru pregătirea tinerilor pentru a deveni specialişti în domeniul agricol

O nouă clasă de mecanică agricolă pentru elevi s-a deschis la Liceul Teoretic din Zimnicea, fiind dedicată pregătirii tinerilor...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole