7.6 C
București
luni, 9 martie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANSVSA a aplicat sancţiuni de aproape 1,3 mil. de lei la controale...

ANSVSA a aplicat sancţiuni de aproape 1,3 mil. de lei la controale din industria alimentară

Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din întreaga ţară au efectuat, în luna noiembrie, 10.055 de controale în unităţi din industria agroalimentară, aplicând 122 de avertismente şi 154 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1,289 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din România (ANSVSA), în noiembrie, inspectorii ANSVSA au desfăşurat acţiuni ample de verificare în sectorul produselor alimentare de origine non-animală.

‹ adv ›

Controalele au vizat operatori din industria alimentară care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum morărit, panificaţie, patiserie, producţia de băuturi răcoritoare şi alcoolice, precum şi alte categorii de produse alimentare.

Acţiunile de verificare au avut în vedere:

  • starea de întreţinere şi igienizare a spaţiilor de manipulare a produselor alimentare;
  • condiţiile de prelucrare şi depozitare a materiilor prime şi produselor finite;
  • respectarea procedurilor de autorizare, înregistrare şi funcţionare a unităţilor;
  • trasabilitatea produselor, etichetarea şi controlul dăunătorilor;
  • implementarea sistemelor HACCP şi derularea programelor de autocontrol.

Controalele au fost orientate cu prioritate către prevenirea riscurilor pentru sănătatea consumatorilor, operatorii fiind consiliaţi pentru remedierea rapidă a neconformităţilor.

Sancţiunile au fost aplicate doar în situaţiile în care deficienţele nu au fost corectate în termenul stabilit sau când acestea prezentau riscuri semnificative pentru siguranţa alimentelor.

‹ adv ›

Principalele neconformităţi identificate au vizat:

  • nerespectarea regulilor de igienă (spaţii, ustensile, utilaje, depozitare, autocontrol, protecţii anti-insecte, contracte DDD, materiale de curăţenie, prezenţă insecte etc.);
  • deficienţe de documentare şi implementare a procedurilor HACCP;
  • neconformităţi privind etichetarea, ambalarea sau caracteristicile produselor;
  • probleme în documentaţia de trasabilitate;
  • neconformităţi privind pregătirea şi starea de sănătate a personalului.

În timpul controalelor, au fost prelevate probe pentru analize de laborator, conform procedurilor Programului de supraveghere şi control, în vederea verificării respectării limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide, contaminanţi sau alte substanţe interzise.

„Siguranţa alimentelor este o responsabilitate pe care o tratăm cu maximă seriozitate. Controalele constante ne permit să identificăm şi să prevenim din timp riscurile, astfel încât produsele care ajung pe masa consumatorilor să fie conforme şi sigure. Ne vom continua eforturile pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie în întreg lanţul alimentar”, a declarat Alexandru Bociu, preşedintele ANSVSA, citat în comunicat.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

ANSVSA: Exporturile de produse animale au crescut puternic între 2021 și 2025

Exporturile româneşti de produse de origine animală au crescut...
‹ adv ›

ANSVSA: Produsele agroalimentare româneşti vor fi susţinute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume 

Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV) a demarat procesul de acreditare conform standardului internaţional SR EN ISO/IEC...

ANSVSA: Amenzi de peste 4 milioane de lei, în urma unor controale în industria alimentară

Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au aplicat, în ianuarie, amenzi în valoare de 4,2 milioane de lei,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole