6.4 C
București
miercuri, 3 decembrie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAFIR lansează o nouă linie de finanțare pentru energie regenerabilă în agricultură...

AFIR lansează o nouă linie de finanțare pentru energie regenerabilă în agricultură și industria alimentară

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va deschide, de la jumătatea lunii noiembrie 2025, o nouă sesiune de finanțare în valoare de 150 de milioane de euro pentru realizarea de unități de producție fotovoltaică și eoliană destinate sectorului agricol și industriei alimentare.

Anunțul a fost făcut de directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, în cadrul evenimentului ZF Agrobusiness Summit 2025.

Programul pentru energie verde în agricultură

„Un program la care am ținut foarte mult și care astăzi își arată efectele este cel al investițiilor din Fondul de modernizare – fonduri provenite din valorificarea certificatelor de emisii, din care am reușit să alocăm 500 de milioane de euro într-o primă etapă pentru agricultură și industria alimentară.

Deși cererea pe segmentul eolian a fost redusă, fotovoltaicul a fost intens accesat, deoarece contribuie semnificativ la reducerea costurilor energetice, un aspect esențial pentru competitivitatea produselor agroalimentare românești”, a declarat Chesnoiu.

‹ adv ›

Potrivit acestuia, AFIR a finalizat deja două sesiuni de finanțare, iar ghidul pentru noua etapă este publicat în consultare publică, urmând ca lansarea oficială să aibă loc la jumătatea lunii noiembrie.

Consultare publică și condiții de eligibilitate

Ghidul solicitantului pentru sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile destinate autoconsumului în întreprinderile agricole și din industria alimentară a fost publicat marți, 16 octombrie 2025, pe site-ul AFIR, pentru o perioadă de consultare de 15 zile calendaristice.

Sunt eligibile pentru finanțare întreprinderile din agricultură și industria alimentară legal înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, precum și organizațiile din domeniul îmbunătățirilor funciare.

Tipuri de investiții finanțate

Proiectele eligibile vizează realizarea de capacități noi de producere a energiei electrice pentru autoconsum, atât sub 1 MW, cât și peste 1 MW, din surse solare sau eoliene, cu posibilitatea includerii unor sisteme de stocare.

‹ adv ›

Finanțare prin Fondul pentru Modernizare

Noua linie de sprijin face parte din Schema de ajutor privind investițiile în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor agricole și din industria alimentară, finanțată prin Fondul pentru Modernizare gestionat de Ministerul Energiei.

Administratorul schemei de ajutor de stat este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin intermediul AFIR.

Programul urmărește să sprijine tranziția către un sector agroalimentar mai competitiv și sustenabil energetic, prin reducerea dependenței de sursele convenționale și optimizarea costurilor de producție.

  • Citește despre ->
  • AFIR
‹ adv ›

3 COMENTARII

  1. Bună ziua!
    Mă numesc Saioc Silviu Florin și dețin o fermă constituită din 3 , 85 ha cultivată cu legume din care 0, 85 ha legume cultivate în solarii.
    Doresc să accesez această linie pt independență energetică cu scopul încălzire solare pe timp de iarnă și producerea rasadului propriu prin pompe de căldură alimentate de la panourile fotovoltaice
    Se poate?

  2. Buna ziua!
    Numele meu este Marius Constantin și am o fermă de păsări! Vreau sa beneficiez de această oportunitate pentru a scădea din costuri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AFIR: Sprijin nerambursabil pentru investiţiile din panificaţie

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul...
‹ adv ›

Adrian Chesnoiu: „AFIR a coborât riscul de dezangajare de la 1,2 miliarde de euro”

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale își concentrează acțiunile pe recuperarea întârzierilor și pe protejarea proiectelor eligibile în încheierea perioadei...

AFIR a efectuat plăţi de 219 milioane de euro în luna octombrie 2025

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a transferat, în octombrie, fonduri nerambursabile de peste 1,1 miliarde de lei, echivalentul...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole