Controalele pe teren pentru cererile depuse în acest an în vederea obţinerii plăţilor directe din fonduri europene vor începe pe 12 iulie, iar eşantionul de control va fi de 5%, mai mic decât anul trecut, a anunţat, miercuri, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, la Congresul Fondurilor Europene pentru Fermieri.
El a precizat că aceste controale pe teren vor fi finalizate până în data de 15 octombrie, astfel încât, începând cu 18 octombrie, să demareze plata în avans, întrucât anul acesta 16 octombrie, data stabilită de regulamentul european, cade într-o zi nelucrătoare.
Aceste plăţi în avans vor fi efectuate până în data de 30 noiembrie, iar din 2 decembrie şi până în 30 iunie 2022 se vor face plăţile finale.
‹ adv ›
Şeful APIA a menţionat că în anul 2021, instituţia a eliberat peste 20.000 de adeverinţe necesare fermierilor pentru a lua credite de lucru de la bănci, acestea fiind foarte bine primite de către fermieri.
Campania de depunere a cererilor unice de plată pe anul 2021 s-a încheiat la data de 11 iunie, cu 815.826 cereri depuse de către fermieri, pentru o suprafaţă de peste 9,94 de milioane de hectare.
Potrivit sursei citate, APIA va demara în perioada următoare o amplă campanie de informare în rândul fermierilor din toate regiunile ţării referitoare la măsurile care vor fi implementate.
Divizia de consultanţă pentru fonduri europene a Asociaţiei Forţa Fermierilor (AFF) a organizat miercuri Congresul Fondurilor Europene pentru Fermieri.